18.2 C
Bistrița
joi, iunie 12, 2025

Europarlamentar Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din PE: Ucraina are nevoie de arme pentru a lupta împotriva Rusiei!

Europarlamentar Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de Agricultură din PE: „Ucraina are nevoie de arme pentru a lupta împotriva Rusiei! România are nevoie de sprijin logistic pentru a lupta împotriva foametei la nivel global!”

Timp de două zile am fost alături de Norbert Lins – președintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European și Herbert Dorfmann – coordonatorul PPE AGRI în porturile Constanța, Agigea și Galați pentru a observa eforturile autorităților din România în asigurarea unui tranzit fluent de cereale din Ucraina către alte părți ale globului.

Foametea bate la ușă, iar astăzi, potrivit FAO, 430 de milioane de oameni sunt deja afectați de lipsa hranei, iar numărul lor este în creștere. În același timp, preocuparea noastră constantă a fost identificarea mecanismelor prin care fermierii români să nu fie afectați de acest tranzit.

În mod cert suntem parte integrantă în eforturile de a asigura securitatea alimentară, dar în niciun caz fermierii din România nu trebuie să fie puși în fața falimentului! Aceștia sunt și așa destul de încercați de secetă (România nu înseamnă doar zona irigabilă), de creșterea prețurilor la inputuri, motorină și lipsa forței de muncă sau a unei piețe de desfacere care să le asigure prețul corect.

Astăzi, fermierii români se mai confruntă cu trei mari probleme:

  1. Lipsa logisticii de transport a cerealelor, deoarece aceasta este supraofertată de cei care fac importuri de cereale din Ucraina;

  2. Jocul dublu a traderilor care țin prețurile jos în funcție de propriile interese;

  3. Iar a treia provocare este dată de presiunea asupra prețurilor de către cerealele aduse din Ucraina, care sunt cu mult sub prețul de producție, comparativ cu cel din România!

Alături de mine au fost și domnul Secretar de stat de la Ministerul Agriculturii – Costin Telehuz, domnul Mihnea Drumea – Consilier de stat la Cancelaria domnului Prim-Ministru Nicolae Ciucă! Coordonarea instituțională a fost asigurată de șeful cancelariei Mircea Abrudean.

Am fost plăcut surprins de faptul că autoritățile din România au făcut eforturi supraomenești să crească capacitatea de tranzit a cerealelor, au redus birocrația, au deschis noi puncte de trecere a frontierelor, iar linia de cale ferată cu ecartament larg din portul Galați este funcțională!

În Portul Constanța domul căpitan Florin Goidea a făcut cu adevărat minuni! Omul acesta respiră meseria pe care o face, iar dacă România ar avea măcar un sfert din factorii decidenți la fel ca domnul Goidea, Germania ar rămâne la mii de ani lumină din punct de vedere economic!

Mai există multe lucruri de făcut, dar care presupun însă un sprijin logistic consistent din partea Uniunii Europene! În primul rând, Comisia Europeană trebuie să permită utilizarea fondurilor rămase din Politica de Coeziune in direcția creșterii capacităților de depozitare, a infrastructurii rutiere, a logisticii în porturi și nu numai!

Este nevoie de mai multe barje pentru transport pe Dunăre și pe mare, de vagoane de tren și locomotive, iar lista poate continua! România nu poate fi lăsată singură în fața acestei provocări! Așa cum Ucrainei îi sunt livrate arme pentru războiul cu Putin, României trebuie să-i fie furnizate infrastructura necesară pentru războiul cu foametea. Toate aceste obiective vor fi urmărite și puse pe masa instituțiilor europene astfel încât ele să devină cât mai repede realitate!

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. România nu are nevoie să fie parte din niciun război. Trimițând arme ești de-facto parte din conflict. Interesul României și al românilor primează interesul oricărui alt stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...