În 31 octombrie 2025, expiră perioada de utilizare a locurilor de parcare de reședință pentru zona delimitată de străzile Gării, Arţarilor, Cuza Vodă, Zefirului, Colibiţei, Aleea Tihuţa, Andrei Mureşanu şi B-dul Decebal. Ce ai de făcut ca să nu-ți pierzi locul:
Primăria Bistrița anunță că – în conformitate cu art. 38 din Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare amenajate în parcările de reşedinţă din Bistriţa, aprobat prin Hotărârea nr. 54 / 26.03.2025 de Consiliul local al municipiului Bistriţa – „la expirarea perioadei de valabilitate a utilizării locului de parcare de reşedinţă, aceasta se va prelungi cu încă 12 luni. Cu o singură condiţie: aceea de a se achita tariful aprobat / licitat pentru perioada următoare”.
Excepție fac locurile de parcare atribuite persoanelor fizice/juridice pentru al doilea sau al treilea autoturism (sau mai multe). Acestea devin libere la expirarea valabilității lor și urmează să fie atribuite prin procedura aprobată prin regulament. La procedură pot participa și persoanele care le-au deținut anterior, dacă mai îndeplinesc condițiile prevăzute de Regulament.
Achitarea tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau tariful licitat, după caz, se poate face la casieria Direcţiei Patrimoniu din str. Gheorghe Șincai nr. 2. se poate plăti cu cash sau card, doar în baza certificatului de înmatriculare cu I.T.P-ul valabil.
Totodată, se poate plăti și prin transfer bancar, până la data expirării perioadei de valabilitate a locului de parcare în contul RO98TREZ10121E335000XXXX deschis la Trezoreria municipiului Bistrița, CUI 4347569 – Municipiul Bistrița Direcția Patrimoniu. Ulterior, se va transmite certificatul de înmatriculare pe adresa de e-mail a Primăriei municipiului Bistrița.
Și în acest caz trebuie să reiasă faptul că autoturismul pentru care este atribuit locul de parcare are I.T.P-ul valabil.
În cazul în care utilizatorul locului de parcare nu achită tariful aferent acestuia până la data de 31 octombrie 2025, conform HCL nr. 54/26.03.2025, el va pierde dreptul de prelungire a utilizării locului de parcare. Acesta va fi declarat liber și se va atribui altor persoane fizice/juridice.
„Dacă numărul de înmatriculare al autoturismului deținut s-a schimbat – este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare. Orice alte modificări trebuie anunțate.
Dacă s-a schimbat numărul de telefon mobil vă rugăm să ni-l comunicaţi pe cel actual.
În cazul pensionarilor cu pensia medie (soț+soție) sub salariul minim net pe economie, pentru a beneficia de 50% reducere, este necesară depunerea cupoanelor de pensie în copie, ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare.
În cazul persoanelor încadrate într-un grad de handicap sau care au în întreținere o astfel de persoană, pentru a achita tariful de 1 leu în continuare, este necesară depunerea certificatului de încadrare în grad de handicap în copie, ori de câte ori se achită tariful aferent locului de parcare”, a transmis Primăria Bistrița.