Se pare că toată presiunea locală asupra menținerii clasei de Restaurare / Conservare la Liceul de Arte Corneliu Baba au dat roade. Surse Bistrițeanul.ro afirmă că în Consiliul de Administrație al ISJ BN, cu puțin timp în urmă, s-a votat păstrarea acestei specializări.
Planul de școlarizare pentru învățământul liceal în anul școlar 2026-2027 a fost discutat astăzi, în cadrul ședinței de Consiliu de Administrație al Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud.
Surse Bistrițeanul.ro afirmă că în Consiliul de Administrație al ISJ BN s-ar fi votat păstrarea clasei de Restaurare. S-a întâmplat asta, grație unor răspunsuri favorabile din partea autorităților centrale.
Conducerea Liceului de Arte Corneliu Baba a trimis un memoriu către secretarul de stat în Ministerul Educației – Sorin Ion.
Acesta a fost prezent la Bistrița, anul trecut, în mai, cu prilejul lansării proiectului comunitar Împreună. A fost de acord cu o derogare de la hotărârea inițială de a desființa clasa de Restaurare.
În această dimineață, primarul Gabriel Lazany a promis că va transmite ministrului Educației o scrisoare de susținere a Liceului de Arte Corneliu Baba pentru menținerea clasei de restaurare. Și Radu Moldovan, președintele CJ BN, a susținut poziția primarului.
Mai multe detalii despre acest subiect – mai jos:













