Soț, soție și copil, din Orheiu Bistriței, au fost loviți și amenințați, în propria curte. Un bărbat din Tărpiu a fost plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile.
În data de 28 august, în urma cercetărilor și probelor administrate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și violare de domiciliu, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 38 de ani din Tărpiu, cercetat pentru comiterea faptelor.
„În fapt, la data de 25 august a.c., în jurul orei 18.00, pe fondul unor neînțelegeri, acesta ar fi pătruns, împreună cu un tânăr de 22 de ani din Orheiu Bistriței, în curtea locuinței unui bărbat de 46 de ani din Orheiu Bistriței, unde i-ar fi agresat fizic și amenințat pe acesta, pe soția și pe copilul său.
Polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991. De asemenea, i-au adus la cunoștință bărbatului de 46 de ani posibilitatea solicitării unui ordin de protecție provizoriu”, transmite IPJ BN.
Bărbatul de 38 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, fiind dispusă plasarea acestuia sub control judiciar, pentru 60 de zile.











