8.3 C
Bistrița
joi, martie 12, 2026

FELDRU: Au ajuns pe câmp și cu roțile-n sus, după o depășire neregulamentară

Un accident rutier a avut loc în localitatea Feldru. În urma unei depășiri neregulamentare, două mașini au ajuns pe câmp, iar una dintre ele, cu roțile-n sus.

Un apel la 112 solicita intervenția organelor abilitate, la producerea unui accident rutier. La locul indicat, în Feldru, au fost găsite două autoturisme ieșite de pe carosabil, iar una dintre ele, cu roțile-n sus.

„La ieșirea din localitatea Feldru spre Ilva Mică, pe direcția de mers spre Năsăud, un tânăr de 32 de ani din Bistrița s-a angajat în depășirea neregulamentară a unui autoturism condus de un tânăr de 23 de ani din Rodna. La revenirea pe banda de mers, autoturismul condus de șoferul din Bistrița a acroșat autoturismul depășit. Ambele mașini au ajuns în afara părții carosabile, iar cea acroșată s-a răsturnat cu roțile-n sus. Ambii șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ”, a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

Conform reprezentanților ISU BN, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, refuzând transportul la spital.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...