13.1 C
Bistrița
vineri, mai 17, 2024

Gaftone se simte neapreciată în Primăria Bistrița! Vrea să fie evaluată cu „Foarte bine”

În urmă cu două zile, secretarul municipiului Floare Gaftone a înregistrat la Tribunalul Bistrița-Năsăud, nemulțumită fiind de calificativul primit la evaluarea performanțelor.

Floare Gaftone, secretarul municipiului a înregistrat în urmă cu două zile un dosar la Tribunalul Bistrița-Năsăud, în care își cheamă în judecată angajatorul, pe primarul municipiului și comisia de evaluare a performanțelor secretarului general.

Potrivit gazetadebistrita.ro, Floare Gaftone e suparată că a primit calificativul „bine” și nu „foarte bine”.

Calificativul la care se referă Floare Gaftone vizează activitatea secretarului municipiului pe anul trecut. Exceptând anul 2022, Floare Gaftone a fost evaluată anii trecuți tot cu calificativul „foarte bine”.

Mai puteți citi:

Gaftone „sub lupă”! S-a făcut comisie specială care să-i evalueze munca

SUPER PERFORMANȚĂ în Primăria Bistrița! 97% dintre angajați sunt evaluați cu „foarte bine”

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

9 COMENTARII

  1. Foarte bine.
    Femeia asta chiar muncește, că unii vor să o elimine că nu joacă după muzica lor, alții sunt specialiști în acest domeniu.
    Nu că lăsați doamna.
    Dar de curiozitate cine a evaluato?
    Am auzit că Muntiu teparul.
    Rușine că un astfel de personaj sa fie pus în aceste comisii.

  2. Merita toate aprecierile, instanta sa decidă….dar sa decidă o data și in dosarul ala cu mita pentru constructi, autorizații și puz-uri!!! Indiferent care va fi verdictul sa decidă, dacă e vinovata sa plece o data, dacă nu sa rămână și sa continue treaba…… așteptăm decizia specialilor!!! Aia special la pensie !!!!

  3. Mihai, doar nu crezi ca vor face ceva cu dosarele penale! Cand a fost repusa in functie dna monica prin grija dlui primar care a avut grija sa intocmeasca o decizie de eliberare din functie usor de desfiintat in instanta, dna monica a avut astfel ocazia sa-si aranjeze, impreuna cu suita din urbanism, lipsurile din documentatii. Da, dle primar, puteti rascoli si infrumuseta asfaltul dar sunteti neputincios sa faceti curatenie intre functionarii dvs., carora le girati ilegalitatile ; sau , dvs ii spuneti colegialitate?!

    Succes, dna Gaftone, e bine ca mai luptati si pentru principii!

  4. Doamna Gaftone este, deocamdată, singura care mai luptă, atât cât poate în condițiile date, de partea cetățenilor și nu pare a fi înregimentata în echipa dezvoltatorilor. De aceea, se dorește să fie îndepărtată. Ar fi interesant de știut cine sunt evaluatorii. Asa ne-am da seama cine sunt pe post de atacanți din partea dezvoltatorilor. Succes doamnei Gaftone și sper ca dreptatea să învingă!

  5. Cine?
    Pai primarul la numit pe Muntiu un nimeni care habar n are de urbanism.
    De fapt dacă urmărim ședințele online aproape toți consilierii cu excepția d nei Sasarman care ar trebui să aibă mai multă forță , a d lui Pavelelean, restul mukles.
    Toți înregimentați.
    Povestea cu mascații se pare că a fost pusă la cale tot de unii „dezvoltării” pentru a baga frica in secretara, că în rest înțelegere totala.
    Cine ar mai fi trebuit să răspundă este propusă șefa de urbanism de către primar.
    Așa este comanda.
    Doamne da să crape bomba.
    Doamnei secretar ii urez sa nu se lase intimidata și să lupte mai departe.
    Domnule primar unde este noul pug promis de când ați venit la primărie, ?
    Cine va împiedica , ce comenzi ascultării?
    Așteptăm de atâția ani și că bateți joc de un oraș întreg, distrugeți tot, cu influentele șefei urbaniste comandata de pe margine.
    Bistrițenii nu sunt așa prosti cum ii credeți , va veni o vreme când veți platii pentru neatenția și înhăitarea cu panaramele, vicele știe de ce.
    Oameni lași și mincinoși.
    Ne am pus întrebarea cu ce va amenință, ce joc jucați de nu va căscați ochii.

  6. Nu va lăsați doamna Gaftone, până la urmă vor pe platii toți nemernici in frunte cu susținătoarele din urbanism.
    Primarul este cel mai slab om pe care l am cunoscut, un lăudăros, un om care cu o fărâmă de lauda te face șef.
    Păcat sau este și el în cârdășie .
    Se va ajute bunul Dumnezeu , nu va bazați pe dreptatea celor care chiar au lucrat la doua capete.

  7. Evaluarea este facuta probabil de „specialistii” care au facut si auditul in primarie.
    Este important ca mai sunt si oameni cu coloana vertebrala care nu accepta orice mizerie a dezvoltatorilor imobiliari. Nu am nimic cu ei, dar ce s-a intamplat si se intampla in aproape toate orasele Romaniei cu urbanismul este distrugator pentru generatiile viitoare.
    Ma bucur ca mai exista si ziare care publica comentariile in care dezvoltatorii imobiliari sunt blamati de populatie pentru cat sunt de avizi si in goana lor dupa profituri mari nu mai tin cont de nimic. Am mai comentat si in alt ziar celebru de la noi din urbe si comentariile nu a fost publicate desi, am folosit un limbaj decent, fara injurii, dar intradevar era critic la adresa celor care construiesc blocuri intre case. Se pare ca sponsorii si simpatiile au fost mai puternice si au lasat fara „coloana vertebrala” pe unii „mari ziaristi” si cum spuneam comentariile nu au mai fost publicate. Cu toate astea locuitorii cunosc adevarul si toti speram sa se treaca peste faza cu „au bani si au relatii si fac cam ce vor” si sa nu se mai poata aplica.

  8. Felicitări Kane, ai punctat bine la fel și ceilalți.
    Ii doresc doamnei Gaftone putere să nu se lase intimidata.
    Se pare că orașul nu este condus de primar ci de anumiți dezvoltării, ăștia comanda.
    Ai bani ai putere, nu mai exista corectitudine, bun simt.
    Pe drumul spre Năsăud este cel mai mare haos.
    Oare consilieri asta care evaluează persoane din primărie de ce nu se duc pe teren să vadă cu ochii lor?
    Mă întreb ce calificativ are șefa de la urbanism și inspectoarea de zona?
    De ce n avem pug la ora asta?
    Nu se vrea, este bine așa pentru unii, adică pug prost interpretabil petru care ar trebui sa respunda și fostul primar poate cel mai vinovat.
    Dar el cu doua pensii și specială doar a dormit în parlamentp.
    Dar acuma de ce s a trăgănat atâta?
    Nu vreau dezvoltării?
    Pai fiți convinși că o să vă taxam la alegeri.
    Unde sunt arhitecții orașului? , este oglinda lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Stewo Plastic Năsăud, Fan Courier, Hotel Coroana și Crama Veche

Stewo Plastic Năsăud are nevoie de un asistent producție, Fan Courier caută curieri serioși în Bistrița! Crama Veche angajează administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud.

Când este cel mai bine să îți programezi vizita la service? Oricând. De oriunde. La orice oră

Materom Automotive îți oferă posibilitatea programării online a mașinii tale Mercedes-Benz, ca vizitator sau prin logare în contul tău Mercedes Me.

Crama Veche caută Administrator întreținere clădiri, barman și ospătar. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Crama Veche caută administrator, barman, ospătar și ajutor bucătar. Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Tehnoprod Plast SRL Bistrita, Clinica Sanovil, Aquabis și RCB Electro.