19.8 C
Bistrița
joi, septembrie 11, 2025

Ford este cea mai bine vândută marcă de import din România, în primele 6 luni din 2018

Conform datelor emise în această lună de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (D.R.P.C.I.V), în prima jumătate a anului 2018 au fost înmatriculate 6.694 de unități Ford (autoturisme și vehicule comerciale, cu excepția Ford Trucks) ceea ce îi asigură mărcii poziția de lider al pieței de import pentru automobile și vehicule comerciale.

Cota de piață a Ford în perioada ianuarie – iunie a fost de 9,18%, iar comparativ cu perioada similară a anului trecut, marca americană a înregistrat o creștere de 16%, raportat la întreaga piață de vehicule.

În ceea ce privește autoturismele, cele mai bine vândute modele au fost Focus, EcoSport și Kuga, iar 33% dintre autoturismele înmatriculate de Ford în prima jumătate a anului au fost SUV-uri, fapt ce arată tendința pieței și preferințele clare ale clienților din România pentru acest segment de vehicule.

Ford continuă planurile sale de extindere la fabrica din Craiova, astfel că tot în prima jumătate a acestui an, compania a anunțat o investiție suplimentară de până la 200 de milioane de euro pentru producerea celui de-al doilea model la uzina din Craiova și crearea a peste 1500 de noi locuri de muncă. Astfel, suma totală investită din 2008, anul preluării uzinei din Craiova, și până în prezent ajunge la aproximativ 1,5 miliarde Euro, iar numărul de angajați la 5900. Cel de-al doilea model se va alătura lui Ford EcoSport, a cărui producție a demarat în octombrie 2017, dar și mult-premiatului motor de 1.0 litri EcoBoost.

Ultimul trimestru al lui 2018 vine cu o lansare importantă pentru marca Ford la nivel european, și anume noul Ford Focus, cel mai inovator, dinamic și fascinant Ford din toate timpurile, care deschide o nouă eră a tehnologiei, confortului, spațiului și a experienței de condus pentru clienții europeni ai segmentului compact.

Noul Focus va ajunge în showroom Ford din BISTRIȚA la sfârșitul  lunii august, urmând ca toate detaliile privind prețurile, precum și lansarea oficială a acestuia să aibă loc în luna septembrie a acestui an.

 Pentru informaţii cu privire la ofertele de preţ a întregii game Ford, vă aşteptăm la showroom-ul CENTRAL MOTORS, din Bistriţa, cartier Viișoara, Nr. 301A, sau ne puteţi contacta la numărul de telefon 0263 222 888.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

STEWO Năsăud angajează facturist și Controlor Calitate, Grand Hotel COROANA caută ospătar(ă)

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar STEWO Năsăud caută facturist Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la BCVO Logistics, unde este nevoie de planificatori transport, dar și la Sergiana, IPROEB, GB Instaplan, Polimed, TeraSteel.  Oferta completă, mai jos:

Cele mai noi modele Škoda vin la Bistrița, la Caravana Škoda 2025

Caravana Škoda 2025: În 27 și 28 septembrie, parcarea Bistrița Retail Park (lângă Selgros) se va transforma într-un adevărat showroom în aer liber, unde pasionații de mașini și familiile bistrițene sunt invitați să descopere cele mai noi modele Škoda, să participe la test drive-uri și să se bucure de surprize, concursuri și premii atractive.

NOI locuri de muncă, disponibile la Grand Hotel Coroana, Fan Courier, BCVO Logistic, TeraSteel

Grand Hotel COROANA angajează ospătar(ă), iar Crama JELNA  caută ospătar & barman care știu să pună vibe-ul în pahar și povestea pe masă. BCVO Logistics caută planificatori transport. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Polimed, TeraSteel, Sergiana și IPROEB. Oferta completă, mai jos: