17.1 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 20, 2026

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost amendat după ce a încălcat ordonanța de urgență! Ce a făcut:

Fostul preot Cristian Pomohaci a fost amendat ieri de către polițiștii mureșeni, după ce aceștia au constatat că acesta a încălcat prevederile ordonanței de urgență. Amenda primită se ridică la 5.000 de lei.

Polițiștii mureșeni l-au amendat pe Cristian Pomohaci cu 5.000 de lei, pentru că a încălcat măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu noul coronavirus. Asta după ce fostul preot a ieșit cu mai mulți tineri pe un deal din localitatea Moșuni pentru a cânta cântece religioase.

Prin ordonanța de urgență nr. 2 se interzic adunările pe perioada crizei de coronavirus.

Fostul preot a transmis totul pe Facebook și chiar i-a îndemnat pe tineri să se apropie de el pentru a intra în „cadru”. Peste 10 tineri s-au alăturat preotului și au cântat cântece religioase.

„Vrem să vă cântăm o cântare despre slava lui Dumnezeu. Vă spunem Domnul să vă binecuvânteze pe toţi care treceţi prin necaz şi prin greutăţi şi să ştiţi că ne rugăm pentru voi”, a transmis fostul preot.

După ce a fost alungat din Biserica Ortodoxă, Cristian Pomohaci s-ar fi retras la ferma sa din localitatea mureșeană Mășuni, acolo unde și slujea.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: