22.2 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FOTO: A fost descoperit traseul drumului roman ce lega Valea Someșului de castrul roman din Orheiu Bistriței

Drumul roman care lega Valea Someșului de castrul roman din Orheiu Bistriței era menționat în 1866. Acum aproape 160 de ani, drumul roman era încă vizibil. Trecerea timpului, însă, a șters urmele acestuia. Din fericire, cercetările realizate săptămâna trecută de arheologii Muzeului Județean din Bistrița au adus vești încurajatoare. 

Specialiștii Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud – arheologii Radu Zăgreanu și Angelica Moldovan – au efectuat săptămâna trecută o serie de cercetări de teren și fotografii aeriene pe raza localității Crănimăt, în comuna Șieu-Măgheruș.

Aceștia au încercat astfel să identifice și să stabilească planimetria unor situri arheologice menționate ca existente în zonă, dar a căror localizare era incertă.

Tot acum s-a reușit și identificarea traseului presupusului drum roman care lega Valea Someșului de castrul roman de la Orheiu Bistriței.

Traseul este menționat de K. Torma ca fiind vizibil în anul 1866. 

În volumul A Iimes Dacicus felso resze, publicat la Budapesta în 1880, K. Torma menționează castrul de la Orhei, deşi se pare că nu a fost la faţa locului – notează Dumitru Protase într-un articol publicat în Revista Bistriței din 2007.

K Torma se referă şi la drumul roman care ducea de aici spre castrul de la Brâncoveneşti. Autorul maghiar precizează şi satele actuale pe unde trecea drumul de-a lungul limesului.

Pe baza unei inscripţii şi a unei ştampile tegulare găsită în castru, Torma afirmă că la Orhei ar fi staţionat cohors Alpinorum şi cohors Ubiorum. Acest fapt nu corespunde însă realității, avertizează Dumitru Protase.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

ELECTROPLAST angajează Laborant, Mecanic utilaj și Operatori. NOI locuri de muncă, la Amicii Building

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la ELECTROPLAST unde se caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri. Amicii Furniture angajează un tâmplar priceput. Stewo  Năsăud caută Asistent manager. Se fac angajări și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos: