8.7 C
Bistrița
miercuri, octombrie 8, 2025

FOTO – Accident în Nimigea de Jos: O gravidă și o adolescentă au ajuns la spital

Un accident care a avut loc pe un drum comunal din Nimigea de Jos a trimis 4 persoane la spital, printre care și o gravidă și o adolescentă. Accidentul a fost provocat de un bărbat din Zagra.

Accidentul a avut loc astăzi, în jurul prânzului, pe drumul comunal care face legătura între localitățile Nimigea de Jos și Tărpiu. Acesta a fost provocat de un bărbat din Zagra, care nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar într-o curbă a ajuns pe contrasens, unde a lovit un autoturism condus de un bărbat din Suceava.

„Pe drumul comunal care face legătura între localitățile Nimigea de Jos și Tărpiu, un bărbat de 44 de ani, din Zagra, din cauza neadaptării vitezei, într-o curbă a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus și care era condus de un tânîr de 23 de ani, din Suceava. Șoferul din Zagra a fost testat cu aparatul etilotest- rezultatul negativ. Cel din Suceava urmează a fi testat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb.

Toate cele patru persoane din autoturismul condus de sucevean au fost rănite. Printre ele se numără și o gravidă și o adolescentă de 17 ani. Din fericire, viața nu le-a fost pusă în pericol.

„La accidentul de la Nimigea, echipajul cu medic al SAJ a găsit 4 victime. O fată de 17 ani cu traumatism toracic și comoție cerebrală, o gravidă cu dureri abdominale, un bărbat cu traumatism toracic și încă o femeie policontuzionată. Dintre cei 8 pasageri aflați în cele 2 mașini, aceștia 4 vor fi transportați la spital pentru mai multe investigații și tratament de specialitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al SAJ, Ciprian Păcurar.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Iproeb, Fan Courier, Aquabis: NOI locuri de muncă, în Bistrița

FAN Courier caută pentru angajare operator recepție, curieri și manipulant depozit. IPROEB angajează confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, electrician, mecanic întreținere și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama Veche, Grand Hotel COROANA sau GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

FOTO: Nou în Tureac! S-a deschis Minimarket la Ghiță, chiar pe Strada Principală

  Vești bune pentru locuitorii din Tureac! Ieri a fost inaugurat un nou concept de magazin -...

Doi ani dulci cu Patiseria SWEET IRIS! Astăzi, la aniversare, clienții sunt răsfățați cu o degustare de cozonaci

Patiseria SWEET IRIS de pe strada Andrei Mureșanu, nr. 13, din Bistrița, situată în dreptul noului sens giratoriu care o ia spre Năsăudului, și care i-a cucerit definitiv pe toți cei care au gustat deliciile pregătite aici, împlinește astăzi doi ani de existență! Doi ani în care s-au perfecționat, au descoperit, pas cu pas, rețete speciale.