11.8 C
Bistrița
vineri, august 28, 2026

FOTO – Accident între Cepari și Liviu Rebreanu! Două persoane au ajuns la spital

Două persoane au ajuns la spital în această dimineață, după ce au fost implicate într-un accident rutier produs între localitățile Cepari și Liviu Rebreanu.

Un autoturism și o autoutilitară s-au ciocnit în această dimineață, între localitățile Cepari și Liviu Rebreanu.

Au fost implicate patru persoane, dintre care două au fost rănite și au fost transportate la spital.

„În accidentul rutier au fost implicate patru persoane conștiente și cooperante. Două dintre ele au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare. Celelalte două au refuzat transportul la spital”, informează ISU Bistrița.

UPDATE: 

„Din verificările efectuate la fața locului a rezultat faptul că un autoturism care circula pe direcția Cepari spre Năsăud și care era condus de un tânăr, de 20 de ani, din Bistrița, a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus și care era condusă de un alt tânăr, de 25 de ani, din Feldru.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului de 25 de ani și a unui pasager din autoturismul condus de acesta. Ambii șoferi a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele și împrejurările exacte în care a avut loc evenimentul”, declară reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

 

 

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: