5.8 C
Bistrița
sâmbătă, noiembrie 22, 2025

FOTO: Accident pe Dealul Dumitrei, cu două autoturisme și un camion

Un accident rutier a avut loc pe Dealul Dumitrei. O persoană ar avea nevoie de ajutor medical, după ce două mașini și un camion au colizionat.

Un echipaj de descarcerare, unul de Terapie Intensivă Mobilă și poliția au fost solicitate la un accident petrecut pe Dealul Dumitrei.

Din primele informații s-ar părea că două autoturisme și un camion ar fi colizionat. S-ar părea că o șoferiță ar fi făcut o depășire neregulamentară. Văzând că de pe contrasens vine o altă mașină, a tras de volan dreapta, lovind TIR-ul în depășirea căruia se afla. Șoferul aflat în mașina care venea de pe contrasens, a tras și el de volan dreapta, ajungând în șanțul de pe marginea carosabilului.

Conform ISU BN, o femeie în vârstă de 38 de ani a fost preluată de echipajul TIM, stabilizată și transportată la UPU SMURD Bistrița. Prezintă leziuni și traumatisme care aparent nu îi pun viața în pericol (TCC ușor, contuzii și escoriații).

Circulația se desfășoară cu dificultate!

UPDATE

”Din primele date, pe DN17C, o femeie de 38 de ani, care conducea un autoturism pe direcția Dumitra-Bistrița, s-a angajat neregulamentar in depășirea unui TIR condus de un cetățean turc, l-a acrosat, după care a intrat in coliziune cu o autoutilitara care circula regulamentar, din sens opus. In urma impactului, autoutilitara, care era condusă de un bărbat de 29 de ani, din Ilva Mică, a fost proiectata in afara partii carosabile;
Din accident a rezultat rănirea ușoară a soferiței. Toți cei trei conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă” explică reprezentanții IPJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Eleganță, tehnologie și economie Noua Škoda Octavia cu tehnologie mild-hybrid, acum cu Clever Bonus

MATEROM AUTOMOTIVE îți oferă una dintre cele mai avantajoase oferte ale anului: Octavia mHEV, modelul Škoda preferat al șoferilor din România, beneficiază acum de un Clever Bonus de 3.200 EUR (TVA inclus).

Restaurant Giulia lansează GASTROLINE – noul standard în catering premium

După ce și-au consolidat reputația și i-au cucerit pe bistrițeni cu evenimente memorabile, organizate ireproșabil în...

NOI locuri de muncă, la restaurantul ALMARS: Se caută spălător de vase și ajutor bucătar

Restaurantul ALMARS caută spălător vase și ajutor bucătar, Clinica Sanovil are nevoie de economist, jurist și psiholog. Se caută casier și preparator de burgeri! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la BCVO Logistics, IPROEB, Fan Courier.  Oferta completă - mai jos: