Alexandra Mehelean s-a născut la Iași, iar de la doi ani locuiește în județul nostru. Crescută într-o familie cu rădăcini artistice – tatăl sculptor și bunica ce picta și țesea peretare tradiționale – ea a moștenit dragostea profundă pentru artă. De-a lungul anilor, a lucrat în domenii diverse, de la comerț și facturare la arhivare, dar a revenit mereu la marea ei pasiune: pictura. Acum susține ateliere de pictură, inclusiv pe sticlă, pentru copii, ghidându-i, pas cu pas, să realizeze și lucrări din mozaic.
Alexandra Mehelean are 38 de ani, s-a născut la Iași, iar de la doi ani locuiește în județul nostru.
„M-am născut la Iași, iar la doi ani părinții mei s-au stabilit în Lechința, unde mama era inginer la fabrica de zahăr. Mai târziu, fabrica s-a închis și au rămas în Lechința.
Tatăl meu lucra ca și sculptor atât în Iași, cât și aici în Bistrița, inițial la o fabrică de prelucrare a lemnului, dar și acasă mai făcea diverse ornamente.
El era din Iași, mama de la noi din județ, din Sânmihaiu de Câmpie, dar a făcut facultatea în Iași. Acolo s-au cunoscut”, a povestit pentru Bistrițeanul.ro Alexandra Mehelean.
Aceasta a moștenit talentul și dragostea pentru artă atât de la tatăl său, dar și de la bunica din partea mamei.
„În tinerețe, bunica picta peretare, pereți, cosea, broda și țesea în modele tradiționale, pline de culoare. Și acum le admir cu drag.
Mereu am revenit la pictură, indiferent în ce domeniu am muncit, de la comerț, facturare, casierie, arhivare, iar mai apoi mozaicar.
Momentan lucrez la Elefantul Alb, unde mi-am dedicat ultimul an acestui spațiu de joacă pentru copii. Am pictat pereții în culori calde, plăcute, avându-l în centru pe Elefantul Alb – totul se învârte în jurul lui.
Elefantul Alb s-a dezvoltat de la o idee, o schiță creionată pe hârtie, apoi pictat pe perete, la un spațiu cald, primitor, cu o atmosferă veselă. Fiecare colțișor are o poveste”, a mai completat.
Aici, Alexandra susține și ateliere de pictură, inclusiv pe sticlă, pentru copii, ghidându-i, pas cu pas, să realizeze și lucrări din mozaic.
„Atelierele nu sunt doar lecții de pictură, sunt despre experiența în sine, despre bucuria de a picta, împreună cu prieteni. Eu îi ghidez pe fiecare în parte. Numărul mic al participanților are rolul de a le oferi sprijinul meu, dar totodată îi încurajez să-și exprime individualitatea, creativitatea.
Fiecare în ritmul lui, cu pauze de joacă până se usucă vopseaua, dar fiecare revine la lucrarea lui pentru a o finaliza.
Atelierele de pictură sunt pentru toată lumea – și cei talentați, și cei mai puțin talentați sau deloc familiarizați cu pensula. Scopul acestor întâlniri este a trăi momentul, o clipă de repaus, deconectarea de la toată zarva unei zile pline.
Chiar și la acești mici omuleți simt presiunea unei zile încărcate, îi observ când vin încordați, serioși, dar pleacă bucuroși, împliniți”, ne-a mai spus.
Inițial nu credea că i se potrivește ideea atelierelor, deoarece nu e profesor, iar de obicei pictează acasă singură, în liniște.
„Dar de la primul atelier m-am îndrăgostit de entuziasmul copilașilor, de bucuria lor de a turna din plin culoare din tub pe planșetă, de fericirea lor când își termină lucrarea, cum răsare câte o idee și repede mai adaugă ceva lucrării.
În timpul atelierelor mă regăsesc, eu fetița de clasa I, emoționată, dar care mi-am găsit liniștea colorând toate hârtiuțele, coperțile caietelor. Pasiunea pentru culoare mi-o amintesc de la grădiniță, când am simțit așa o satisfacție, o bucurie imensă văzând paharele pline cu creioane colorate pe mesele sălii de grădiniță.
Iar mai apoi acasă primul pantof cu toc care mi-a ieșit frumos și eram așa bucuroasă… Am continuat apoi cu portrete, semiprofil, le desenam în caietele vechi ale mamei mele de când era ea la școală, peste lecțiile de matematică și chimie.
Am făcut școala generală în Lechința, apoi Liceul de Arte Plastice Corneliu Baba, unde am făcut pictură de șevalet cu domnul profesor, artist plastic Marcel Lupșe, pe care îl respect enorm.
Am participat de două ori la Olimpiada Naționala de Arte, la Iași și la Timișoara, dar nu am venit cu medalie.
Deși mi-am dorit nespus să urmez Facultatea de Arte la Cluj și aveam medie mare cu care probabil aș fi intrat la buget, m-am înscris la Universitatea de Psihologie Babeș-Bolyai din Cluj, unde am intrat a zecea sub linia celor de la buget, dar m-am retras.
Acum regret nespus acel moment în care nu am avut curajul să merg mai departe, împiedicată de neajunsuri materiale.
Un an mai tarziu m-am înscris la Facultatea de Drept Bogdan Vodă din Cluj, pe care am urmat-o cu frecvență redusă, având un job în Bistrița. Mi-am luat licența, dar încă nu am profesat în domeniu”, ne-a mai explicat Alexandra.
Ea pictează portrete încă din 2014 și spune că nu a fost o lună în care să nu realizeze unul.
„Pictez cu vopsele acrilice, pe pânză, având drept model poze. Sunt destinate a fi cadouri pentru cei dragi și oameni dragi revin la mine după ani, cu o nouă comandă. Acest lucru îmi aduce bucurie.
Privind în urmă, de la primul portret făcut la comandă și până acum îmi dau seama că am evoluat. Reușesc mult mai bine acum să mă apropii de asemănarea pe care și-o doresc clienții mei. Și până la urmă acesta era scopul meu, chiar cu riscul de a crea o pictură comercială”, a adăugat aceasta.
Alexandra a muncit și la un atelier de mozaic bizantin din Bistrița, unde a învățat să realizeze icoane din mozaic.
„Mozaicul face parte de ceva timp din sufletul meu. Am lucrat la un atelier de mozaic bizantin din Bistrița, unde am învățat să fac icoane din mozaic, pe sticlă, pe lemn sau pânză. Încă mai fac icoane, dar a început să îmi placă mozaicul decorativ și am câteva proiecte la care lucrez în acest sens”, ne-a mai spus Alexandra.
De asemenea, îi place să picteze și copilași, pe față.
„Pe viitor vreau să continui cu portretele, să fac mai multe icoane și mozaic decorativ”, a conchis ea.
