16.8 C
Bistrița
miercuri, august 19, 2026

FOTO: Aproape 5 kilograme de pește a prins câștigătorul ediției a 8-a a Cupei handicap la pescuit

Persoanele cu handicap fizic, pasionate de pescuit, s-au întâlnit ieri la Jelna, pe malul lacului ce aparține celor de la Îndemânarea Construct. Au avut noroc, iar locul I a fost adjudecat de cel ce a prins aproape 5 kg de pește.

Pandemia nu a anulat Cupa Handicap la pescuit. Astfel, ieri, dorința pasionaților de pescuit a devenit realitate. Cea de-a 8-a ediție a cupei s-a desfășurat la Jelna, la lacul celor de la Îndemânarea Construct.

Trebuia să fim 16 concurenți, dar trei s-au retras din diferite motive. A fost frumos, un moment mult așteptat și ne bucurăm că am reușit să îl organizăm. Numai asta m-au bătut la cap, neapărat să le organizez competiția” a declarat Adrian Birtaș, președintele Asociației Persoanelor cu Handicap Fizic din Bistrița-Năsăud.

Câștigătorul ediției a 7-a a fost detronat de această dată, reușind totuși să se claseze pe podium.

”Locul I a fost adjudecat de Pap Adrian- 4,8 kg de pește, la captură și liber. Al doilea loc a fost câștigat de Tică Bojor, cu 4,1 kg de pește și câștigătorul ediției a 7-a, Cristian Maier, s-a clasat anul acesta pe locul III- reușind să prindă 3,4 kg de pește. Am oferit în total 8 premii” au explicat organizatorii.

Anul acesta nu s-a mai mers pe tradiționalul gulaș, la final de competiție, ci s-a ales varianta de grătare și mici.

Totuși, deși amânat, evenimentul nu ar fi putut avea loc fără sponsori: Îndemânarea Construct, Cămara Bunicii, Brutăria Delice Pan, Open Consult, Optimus Curier partener GLS, Agentia 215, dar și alte persoane fizice care au dorit să-și păstreze anonimatul.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: