29.2 C
Bistrița
sâmbătă, august 15, 2026

FOTO – Biserica Evanghelică de la Jelna continuă să surprindă! A fost găsită o piatră funerară veche de cel puțin 200 de ani

Biserica Evanghelică de la Jelna este unul dintre cele mai surprinzătoare monumente din județ. După ce în urmă cu câțiva ani a fost descoperită acolo una dintre cele 4 copii existente în lume a unei opere semnate de Giotto di Bondone, săptămâna trecută au mai fost descoperite noi „comori” la Biserica de la Jelna.

Cercetările arheologice care se desfășoară în această perioadă la Biserica Evanghelică de la Jelna au dus la noi descoperiri. Astfel, s-a identificat o piatră funerară din secolul al XVIII-lea, placată în zidul de incintă al bisericii, cu caractere gotice târzii, ce urmează să fie descifrată complet.

„În apropierea acesteia a fost identificat un mormând, probabil de sec. Al XVII-lea, din păcate foarte afectat de intervenții ulterioare. În zona zidului de incintă și a turnului bisericii s-a putut determina structura fundațiilor zidului, iar în zona fostei sacristii dispunerea fundațiilor acesteia și puțin din fundațiile bisericii. Bineînțeles un număr însemnat de fragmente ceramice medievale, câteva fragmente de ceramică romană, ar și posibile fragmente ceramice preistorice. Din molozul și dărâmătura excavată au fost recuperate o serie de cărămizi medievale cu ștampile sau cifre incizate”, precizează reprezentanții Complexului Medieval Bistrița-Năsăud.

Cercetările arheologice vor continua și săptămâna aceasta, în ciuda temperaturilor extreme.

Biserica Evanghelică de la Jelna este cu atât mai valoroasă, cu cât găzduiește o adevărată comoară. Este vorba despre o pictură murală, care mai poate fi întâlnită doar în două biserici din Italia și într-una din Strasbourg. Aceasta este o copie a unei opere semnate de Giotto di Bondone, pictor și arhitect italian, considerat inovatorul picturii italiene și predecesorul artei moderne.

Pictura reprodusă la Jelna se numește Navicella și se întinde pe mai bine de 10 metri. A fost pictată inițial în basilica Sfântul Petru din Roma și distrusă în secolul al XVII-lea.

Foto: Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.