14.2 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FOTO – BISTRIȚA: Salteaua pe care dormea a luat foc! Om al străzii, salvat de jandarmi

Duminică, în jurul orei 23:00, jandarmii din cadrul Detașamentului 1 Mobil Bistrița, aflați într-o acțiune de patrulare, au salvat un bărbat care dormea pe o saltea, lângă calea ferată. Acesta a făcut foc pentru a se încălzi, iar flăcările au ajuns la saltea.

Un bărbat în vârstă de 62 de ani, care dormea pe o saltea amplasată sub un brad, în apropierea căii ferate, a fost găsit de jandarmi, duminică seara.

Deoarece temperatura în cursul nopții coborâse la minus 2 grade C, pentru a se încălzi, aprinsese un foc improvizat din mai multe deșeuri.

La un moment dat, salteaua pe care se odihnea a luat foc. Jandarmii s-au autosesizat, au intervenit, l-au trezit pe bărbat și au stins focul, prevenind astfel producerea unei tragedii”, transmit cei de la IJJ BN.

Ulterior, a fost solicitat la fața locului și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Bistrița, în vederea transportării acestuia la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, pentru evaluarea stării de sănătate, urmând ca ulterior să fie preluat în Centrul de Cazare a Persoanelor Adulte fără Adăpost.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: