2.7 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 13, 2025

FOTO/VIDEO – Cadavrul unei femei a fost găsit în zona industrială, în această dimineață. Aceasta și-ar fi găsit sfârșitul la doi pași de casă

În această dimineață a fost găsit trupul neînsuflețit al unei femei într-un pârâu din zona industrială. Este vorba despre o femeie care locuia în zonă și care are în jur de 61-62 de ani.

Descoperirea a fost făcută în jurul orei 10:40, pe Valea Căstăilor din Bistrița. Cel care a descoperit trupul femeii a fost un bărbat, care, se pare, locuiește și el în zonă.

Trupul femeii a fost găsit într-un pârâu situat, culmea, la doar câțiva pași de casa victimei. Din primele informații ar fi vorba despre un nefericit accident. În cursul dimineții, femeia a ieșit din casă, a vrut să traverseze pârâul pe un podeț și a alunecat pe zăpadă căzând în apă.

Căzătura i-a fost fatală, astfel că femeia nici nu a mai apucat să cheme ajutor. Aceasta are în jur de 61-62 de ani.

„Echipajul SAJ a găsit o femeie de aproximativ 60 ani căzută de pe un pod improvizat pe jumătate în apă, cu fața în jos, decedată. Acum e la fața locului și criminalistica. Echipajul ajuns la fața locului nu a avut ce să facă decât să constate decesul”, a declarat Ciprian Păcurar, purtătorul de cuvânt al SAJ Bistrița-Năsăud.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...