33.1 C
Bistrița
vineri, iulie 4, 2025

FOTO: Colegiul Psihologilor din România Filiala Bistrița-Năsăud și-a ales conducerea

Psihologii din Bistrița-Năsăud și-au ales forurile de conducere, sâmbătă, 17 mai 2025, la Casa Argintarului. La eveniment a fost prezent și președintele Colegiului Psihologilor din România, psiholog dr. Edmond Cracsner.

Filiala Bistrița-Năsăud a Colegiului Psihologilor din România a fost înființată în 17 martie 2025. În prezent, în filiala Bistrița-Năsăud sunt înregistrați 214 psihologi cu drept de liberă practică.

Președintele Filialei Bistrița-Năsăud a Colegiului Psihologilor din România este Anda Mureșan-Madar (48 voturi).

Comitetul Filialei este alcătuit din

  • Ramona Pașca (22 voturi, Psihologie Clinică),
  • Sasu Nicoleta (29 voturi, Psihoterapie),
  • Iosif Pintican (31 voturi, Psihologia Muncii),
  • Ionel Simionca (19 voturi, Psihologia Transporturilor),
  • Andreea Petruț (47 voturi, Psihologie Educațională),
  • Teodora Chiciudean (19 voturi, Psihologie aplicată în domeniul Securității Naționale),
  • Rareș Roș (15 voturi),
  • Crina Lapoși (15 voturi),
  • Dumitru Remeș (14 voturi),
  • Gabriella Spaller (13 voturi).

Trei dintre psihologii prezenți la evenimentul de sâmbătă au obținut un mandat de reprezentat al filialei teritoriale în convenția națională a Colegiului Psihologilor din România.

Este vorba de Anda Mureșan-Madar (36 voturi), Iosif Pintican (35 voturi) și Gabriella Spaller (28 voturi).

Anda Mureșan-Madar este Psiholog Clinician Principal și Psihoterapeut cognitiv-comportamental, Doctor în Psihologie, cu competență în expertiză psihologică judiciară și supervizor Psihologie Clinică. Activează ca psiholog în practica privată din 2008. A absolvit Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației (licență Psihologie, masterat Psihologie clinică, Consiliere psihologică și Psihoterapii, doctorat Psihologie) și Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (licență Management).

Ramona Pașca este psiholog cu competențe în psihologie clinică, psihologia muncii și organizațională, consiliere și psihoterapie cognitiv-comportamentală. Activează în practica privată din anul 2011, în Bistrița.

Nicoleta Sasu este psiholog principal în specialitatea Psihologie aplicată în domeniul securității naționale și psiholog specialist în specialitatea Psihoterapie. Lucrează ca psiholog din 1999 în Ministerul Apărării Naționale, având 2 misiuni în Teatrul de Operații Militare din Afganistan. Din 2014 profesează în paralel și în practica privată în specialitatea Psihoterapie pozitivă, cu adolescenți și adulți.

Iosif Pintican este Psiholog specialist și supervizor Psihologie Clinică, Psihologia Muncii și a Transporturilor, autonom Securitate națională, Psihoterapeut cognitiv-comportamental (copii, adolescenți și adulți), are competență în expertiza psihologică.

Andreea Petruț este Psiholog specialist și supervizor în Psihologie Educațională-Consiliere Școlară și Vocațională, Psiholog clinician și Doctor în Psihologie. Activează ca profesor consilier școlar titular de 17 ani, în cadrul Centrului Județean de Consiliere și Asistență Psihopedagogică.

Teodora Chiciudean este psiholog autonom în specialitatea Psihologie aplicată în domeniul securității naționale și psiholog practicant în supervizare în specialitatea Psihologie judiciară-tehnica poligraf. Lucrează ca psiholog în Ministerul Apărării Naționale din anul 2021.

Ionel Simionca este psiholog principal și supervizor profesional psihologia muncii și transporturilor, psiholog specialist și supervizor profesional psihologia pentru apărare și siguranță națională, doctorand psihologia transporturilor Academia Română, titular Cabinet Individual de Psihologie, formator profesional și vicepreședinte al Asociației pentru siguranță rutieră Psihotrafiq.

Rareș Roș este Psiholog specialist Psihologia transporturilor, atestat în Psihologia muncii și organizațională, Psihologie aplicată în domeniul securității naționale. Din 2003 practică psihologia în domeniul siguranței transporturilor; este HR Business Partner, coordonator procese de HR, wiring division Mercedes-Benz.

Crina Lapoși este Psiholog Clinician și Psihoterapeut. Lucrează din 2016 la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița/Secția de Psihiatrie.

Florin Remeș este psiholog specialist în psihologia transporturilor, psihologie aplicată în domeniul securității naționale, psihologia muncii și organizațională, este lector/formator în domeniul transporturilor și a siguranței rutiere și manager centru de pregătire profesională în domeniul transporturilor, titular Cabinet Individual de Psihologie.

Gabriella Spaller este psiholog clinician principal și supervizor în Psihologie clinică, psiholog practicant autonom în Securitate Națională, psihoterapeut în supervizare în Psihoterapie Pozitivă. Profesează din 2006 în practica privată și din 2018 este angajat al Spitalului Clinic de Urgență BN/Ambulatoriu Integrat Bistrița, secția de psihiatrie copii și adulți, este membru al comisiei de medicină legală din cadrul secțiilor de psihiatrie copii și adulți. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noutățile verii, la Gelateria Aniela: Berry Cup, Limonadă AlVera și Ice Summer Drinks cu cafea sau Matcha

O vară cu arome noi, răcoritoare, v-a pregătit Gelateria Aniela! Și continuă să ne surprindă cu...

Se fac angajări la Amicii Building, Eurocompozite, Iproeb, Carmangerie Timoce: NOI locuri de muncă în Bistrița

Amicii Building angajează Project Manager Junior și Project Manager Senior, iar Grill & Carmangeria Timoce caută două vânzătoare pentru zona Lamă. Eurocompozite recrutează lăcătuș mecanic. NOI locuri de muncă sunt disponibile la IPROEB, Clinica Sanovil, Fan Courier și Restaurant ARENA by Casa EMA.

Mașina ta e pregătită de vacanță? Profită de verificarea auto de sezon oferită de MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița

Vara a sosit, iar odată cu vremea caldă vin și planuri de escapade și concedii. Service-ul Autorizat Škoda & Multimarcă - MATEROM AUTOMOTIVE, lansează o ofertă specială la Verificare Auto de vacanță...