23.3 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 11, 2026

FOTO: Dispozitiv care face masaj cardiac și sistem inteligent pentru igienizare – printre dotările „high-tech” din noile ambulanțe

Noile ambulanțe SMURD și SAJ Bistrița-Năsăud, intrate recent în dotarea unităților operative, destinate îmbunătățirii timpului de răspuns și a calității serviciilor medicale de urgență oferite comunității, au fost prezentate astăzi, în cadrul unei conferințe de presă. Acesta sunt dotate cu un sistem inteligent pentru igienizare, cu un dispozitiv care realizează masajul cardiac în timpul resuscitării și body-cam – cameră video individuală pentru personalul operativ.

Astăzi, la sediul ISU Bistrița, a avut loc o conferință de presă în cadrul căreia au fost prezentate noile ambulanțe care au intrat în dotarea SMURD și SAJ Bistrița-Năsăud.

În momentul de față, în dotarea inspectoratului au intrat două ambulanțe, primite prin fonduri europene, prin Programul de Dezvoltare Durabilă, prin Departamentul pentru Situații de Urgență, respectiv Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Era nevoie de ambulanțe noi deoarece parcul auto pe care îl avem în momentul de față are o vechime considerabilă, respectiv între 10 și 16 ani, respectiv o uzură morală a acestora, având kilometri între 150.000 și 400.000 de kilometri”, a explicat Cristian Bucur, șeful ISU BN.

În județul Bistrița-Năsăud, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Bistrița” a primit două ambulanțe de tip B2, iar Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud a fost dotat cu două ambulanțe de tip B2 și una de tip C2.

Aceste vehicule moderne sunt adevărate unități medicale mobile, capabile să ofere asistență rapidă și eficientă în cele mai diverse situații de urgență.

Printre dotări se numără corpuls CPR – un dispozitiv electromecanic care realizează compresii toracice ritmice, constante și adaptate pacientului (copil sau adult) în timpul resuscitării, nebulizatorul cu ozon – pentru dezinfectarea rapidă și eficientă a cabinei medicale și body-cam – cameră video individuală pentru personalul operativ, care crește transparența și siguranța intervențiilor.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: