Echipajele de intervenție au fost solicitate în Pasul Rotunda, zona Cabanei Rizea, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Acestea fac parte din convoiul Carbage Run format din cetățeni străini, care a pornit din Bistrița. Două persoane au fost rănite ușor.
Un accident a avut loc în urmă cu puțin timp în Pasul Rotunda, zona Cabanei Rizea, fiind implicate două mașini.
Acestea fac parte din convoiul Carbage Run, un eveniment care adună mașini ce nu costă mai mult de 1.000 de euro și tranzitează Europa. Mai multe detalii puteți afla de AICI.
Apelul la numărul unic de urgență 112 a fost preluat în limba engleză de către dispeceratul integrat ISU SAJ Bistrița – Năsăud, persoanele implicate nefiind vorbitoare de limba română.
Se pare că mașinile au derapat, iar două persoane au fost rănite ușor.
La locul solicitării au fost direcționate două echipaje de prim ajutor SMURD, de la Năsăud și Sângeorz-Băi, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Șanț și un echipaj Salvamont Bistrița-Năsăud.
UPDATE
Cele două victime, conștiente și cooperante, au fost preluate de echipajele medicale. Una dintre acestea acuza dureri abdominale, iar cealaltă dureri ușoare în zona lombară.
Ambele victime au fost imobilizate în saltele vacuum și transportate la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare – explică cei de la ISU BN.













