11.2 C
Bistrița
sâmbătă, mai 4, 2024

FOTO EXCLUSIV: Unde sunt miile de metri pătrați de pavaj înlocuit de Primăria Bistrița pe mai multe străzi din oraș?

Primăria Bistrița a schimbat pavajul pe mai multe străzi din Bistrița, în ultimii doi ani. Este vorba de mii de metri pătrați de pavaj care a fost înlocuit cu unul nou, alt model, din pavele mai mari. Ce s-a întâmplat însă cu pavajul înlocuit? Ei bine, fotografiile trimise de cititorii Bistrițeanul.ro arată că acesta a ajuns în curtea unor persoane private, nicidecum în curtea bisericilor și a școlilor – cum spunea primarul Ioan Turc. La Turda, o situație similară, în care a dispărut în curțile unor persoane fizice pavajul înlocuit, s-a lăsat recent cu percheziții ale DIICOT și dosare penale.

În ultimii doi ani, Primăria Bistrița a schimbat pavajul de pe trotuarele mai multor străzi. Este vorba în special de străzile care fac parte din cele două proiecte Axa de Transport Gării – Năsăudului și Linia Verde, finanțate din fonduri europene încă de pe vremea fostului primar Ovidiu Crețu.

La un calcul grosso modo, ne dăm seama că peste 15 km de trotuare vor avea, la final, pavajul înlocuit, în cadrul celor două proiecte: Axa de Transport (care merge de pe Gării până pe Năsăudului) și Linia Verde, care leagă Viișoara de Unirea.

Pavaj nou și borduri noi, de pe Independenței până pe Calea Moldovei

Așa se face că a fost înlocuit pavajul pe străzile Independenței, Gh. Șincai, Dornei, General Grigore Bălan, Năsăudului, Calea Moldovei, Andrei Mureșanu, Decebal și Gării. Deocamdată nu este finalizată nicio stradă, pe fiecare mai fiind porțiuni de încheiat sau de finisat.

Deși proiectele inițiale finanțate din fonduri europene prevedeau și schimbarea pavajului, primarul Ioan Turc s-a arătat nemulțumit încă de la preluarea mandatului de pavajul ales de vechea administrație și a modificat proiectul, „umflând” prețul Liniei Verzi cu 6 milioane de lei – din banii Primăriei Bistrița, schimbarea modelului de pavaj nefiind decontată.

Primăria Bistrița scotea la licitație, în 2022, lucrările de revizuire a proiectului Linia Verde de Transport. Era vorba despre înlocuirea pavajului și bordurilor pe cele 6 străzi și piațele incluse în proiect.

Pavajul din beton și piatră naturală andezit și bordurile costau în plus 6 milioane de lei. În caietul de sarcini al licitației de la acea vreme, se preciza că soluția din proiectul inițial nu ținea cont de estetica urbană a trotuarelor.

„În proiect s-a prevăzut pentru execuția trotuarelor, un pavaj comun, simplu, existent pe aproape toate trotuarele și piațetele din municipiul Bistrița, condiționat la acea dată de resursele financiare, dar având în vedere că traseul străzilor pe care se desfășoară obiectivul de investiții sunt străzi principale de circulație care traversează municipiul, până la această data nu a existat o preocupare pentru estetica urbană, din perspectiva realizării infrastructurii, o tratare arhitecturală mai atentă a zonelor de circulație pietonală astfel încât să creeze o imagine urbană superioară din punct de vedere estetic și o formă coerentă la nivel de călcare, care să confere un aspect pozitiv oamenilor”, se arăta în caietul de sarcini al licitației.

Ce s-a întâmplat cu pavajul înlocuit?

În urma acestor lucrări s-au scos de pe strazi mii de metri pătrați de pavaj, în mare parte în stare bună, care ar putea fi refolosit oricând de munipalitate. De exemplu, pentru a amenja trotuare pe străzile încă pietruite ale orașului.

În toamna anului trecut, chestionat pe acest subiect într-o ședință de Consiliu Local, primarul Ioan Turc răspundea astfel consilierului local Nicolae Pavelean (USR):

„Dalele de pavaj se paletează și se depozitează la Direcția de Infrastructură și Servicii. Legea ne permite o parte din acest pavaj să fie redistribuit la autorități și instituții: școli, biserici, grădinițe”.

Mai spunea primarul că tot ce înseamnă pavaj ce poate fi refolosit este recuperat și depozitat, iar la finalul proiectelor va fi distribuit instituțiilor care solicită și au nevoie. Detalii AICI.

Unele-s vorbele, altele faptele:

Ei bine, mai multe fotografii puse la dispoziție de cititorii Bistrițeanul.ro arată că pavajul înlocuit de pe străzile Bistriței a ajuns nu la biserici sau instituții publice, ci în curtea unor persoane private. Încă nu știm cum a fost posibil acest lucru, dar puteți vedea în imagini că pavajul a fost livrat cu tot cu borduri și dale de acces auto.

La apelul Bistrițeanul.ro, cititorii ne-au trimis fotografii – făcute în vară sau chiar săptămâna trecută – cu pavajul stradal ajuns pe câteva proprietăți private, pe strada Codrului sau în zona Subcetate.

Cum, cât, când, de ce? Sunt întrebări la care nu avem răspuns. Încă.

Dar, în 1 februarie 2024, Bistrițeanul.ro a solicitat Primăriei Bistrița informații clare despre situația pavajului înlocuit, dar municipalitatea nu a răspuns încă solicitării.

FOTO: Parte din pavajul de pe Dornei ar fi ajuns în zona Subcetate. 

FOTO: Și în zona Leoni ar fi ajuns o parte din pavajul de pe străzile din oraș.

FOTO: Pavajul de pe Gării, din zona Inspectoratului de Poliție Județean ar fi ajuns pe strada Codrului. 

La Turda, o situație identica cu cea de la Bistrița, s-a lăsat cu percheziții DIICOT

La Turda, săptămâna trecută, DIICOT a făcut percheziții la Primăria Turda și în curțile unor persoane unde ajunsese pavajul înlocuit de pe străzile orașului, printr-un proiect european similar celui de la Bistrița. Mai multe pe acest subiect puteți afla urmărind materialul de mai jos:

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

7 COMENTARII

  1. Este plin de asemenea gramezi in tot judetul si se vad de pe drum din masina.
    Doua asemenea gramezi amestecate dale si pamant sunt la intrare in Chirales dinspre Arcalia pe partea dreapta la a doua casa noua in constructie.

  2. Păi costă 100 lei o “basculă”
    Ți-l paletezi singur acasă… pavaj și borduri bune… ideea e ca se fură de șoferi la preț de nimic!
    Nu au ce face cu ce scot (pământ, crengi, în general “gunoaie”) și lasă șoferii să se descurce, să facă și ei un ciubuc!!!!
    Primăria e de vină ca nu impune “constructorilor” ca măcar 70% din pavaj și borduri să fie recuperate.
    Dar pe politicieni nu-i doare gura să zică orice!!!
    Asta e problema în țara asta! Fiecare zice ce trebuie să se audă și face doar ce e super necesar, în rest … vorbe în vânt!!!
    Înțeleg ca muncitorii firmelor care lucrează prin oraș chiar așa sunt și plătiți… salar minim sau puțin peste iar restul câștigi din cum te “descurci” cu valorificarea a ceea ce ai pe șantierele tale… pământ de umplutură, lemne, pavaj, borduri, piatră de umplutură… adică cum scapi de gunoaie și banii sunt completarea salariului…

  3. „DNA să vină să vă ia” !!! Dezastrul orașului! Ați ajuns să vindeți trotuarele plătite din banii noștri. Rușine administrației #sepoate#! Se poate să vă duceți drqului că ne ați distrus orașul !

  4. Puteau fi vandute catre populatie si faceau fraierii din administratie si niste bani.
    Vorba aceea este economie circulara insa ca la noi la nimeni.
    Se FURA !!!

  5. Le gasiti in curtile celor care au lucrat sau lucreaza la primarie, prietenii si neamurile acestora … ! Cautati… si le veti vedea, pentru ca sunt de notorietate .

  6. Pai ce vrei sa zici, că șoferi de la primărie în loc să și facă treaba pentru care sunt plătiți ei transportau pavaj la neamuri.
    Domnule vice hangan , n ai nimic de zis?
    Dar sufletul tau Tetcu nu are nicio vina?
    Nu cumva acest director ajuns peste noapte cu un examen dubios are vreo responsabilitate?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: