6.8 C
Bistrița
marți, martie 24, 2026

FOTO: Gest emoționant din partea unui bărbat din Lechința, salvat de la moarte de paramedici

Un bărbat din Lechința, pe care paramedicii l-au resuscitat, în urmă cu mai bine de trei săptămâni, a decis să-i răsplătească pe cei care i-au salvat viața cu un cadou special: un tort, o scrisoare de mulțumire și câteva îmbrățișări.

Dimineață, la primele ore, la poarta subunității din Lechința apărea domnul Ștefan Alexa, alături de soția dânsului, cu un tort pe care scria mare: MULȚUMESC SMURD LECHINȚA, datorită vouă trăiesc!”, explică cei de la ISU BN.

A fost modul prin care acesta a dorit să le mulțumească paramedicilor care l-au resuscitat, în urmă cu mai bine de trei săptămâni.

Pe Aurelian, Nicușor și Adrian i-am prezentat atunci într-o postare și au primit aprecierea întregii comunități, dar strângerea în brațe din partea domnului Ștefan este de neprețuit.

Da, cine salvează o viață, salvează o lume întreagă. Și în lumea domnului Ștefan vrem să trăim cu toții, unde fiecare dintre noi facem eforturi zilnice să fim mai buni, acolo unde semenii noștri au nevoie de noi, în situații limită”, mai spun aceștia.

Bărbatul le-a dăruit și o scrisoare, mulțumindu-le pentru că i-au oferit șansa să se întoarcă acasă, la cei dragi:


 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi / șoferițe de autobuz. NOI locuri de muncă, la BistriVet, Crama Jelna, Tinu House Art

TRANSMIXT Bistrița angajează șoferi sau șoferițe de autobuz / microbuz cu atestat profesional de persoane (categoria D). Locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....