23.4 C
Bistrița
miercuri, august 20, 2025

FOTO – Ghinion pentru un bărbat din Cepari: și-a făcut praf Mustangul și a băgat doi copilași în spital

În urmă cu puțin timp a avut loc un accident rutier între două autoturisme, la intrarea în Dumitra. Unul dintre autoturisme s-a răsturnat în afara părții carosabile, din cauza impactului. În acesta se aflau doi copilași mici, care au ajuns la spital.

Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp la intrarea în localitatea Dumitra, dinspre Bistrița. Din primele informații reiese faptul că șoferul unui Mustang, care circula pe relația Cepari-Bistrița a pierdut controlul volanului la ieșirea dintr-o curbă și a lovit o mașină ce venea din sens opus.

În urma impactului, autoturismul care circula regulamentar a fost aruncat în șanțul de pe marginea drumului, unde s-a răsturnat. Șoferul Mustangului era singur, în timp ce în cealaltă mașină se aflau conducătorul auto, soția sa și cei doi copii mici ai cuplului.

Cei doi copii ai cuplului, unul de 4 ani și altul de 9 luni, se aflau în scaune speciale pentru copii. Aceștia au fost transportați la spital, de echipaje SMURD și SAJ, pentru îngrijiri medicale suplimentare.

Cei doi șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sergiana caută agent de vânzări în Bistrița, GB Instaplan angajează instalator, electrician, sudori

Sergiana caută un agent de vânzări în Bistrița-Năsăud, iar GB Instaplan angajează  instalator, electrician și muncitori necalificați în construcții. TeraSteel are nevoie de un stivuitorist priceput. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Fetelor, s-a DESCHIS Pronto Moda, în Viișoara! Calitate italiană, ținute casual sau rochii de seară, la super prețuri!

Un magazin extrem de colorat și vesel s-a deschis, exclusiv pentru doamne și domnișoare, în Viișoara!...

Respiră aer curat în mașina ta cu oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Vara aduce călătorii mai lungi și temperaturi mai ridicate, iar confortul la volan depinde direct de calitatea aerului pe care îl respiri. MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă o ofertă specială pentru a te bucura de un climat perfect în automobilul tău, fără alergeni și mirosuri neplăcute.