11.3 C
Bistrița
sâmbătă, martie 21, 2026

FOTO: Gloria reușeste „perfomanța” de a pierde acasă, după ce a condus aproape tot meciul

Pe stadionul Jean Pădureanu din Bistrița echipa gazdă CS Gloria Bistrița a disputat prima partidă din playout-ul ligii secunde la fotbal, în compania celor de la CSM Slatina. O primă repriză echilibrată în care echipa pregătită de Nicolae Grigore a reușit să și înscrie prin Branimar Cavar, în minutul 35, după o incursiune pe partea stângă a lui Cătălin Șofroni.

Partea secundă a meciului, a fost una total diferită de prima. Echipa din Bistrița a reușit să dea impresia că este la conducerea partidei tot timpul. Al doilea gol al Gloriei ar fi trebuit să vină în mod firesc.

Doar că socoteala din târg nu s-a potrivit cu cea de acasă, iar cei care au reușit să înscrie au fost oaspeții – în minutul 86, prin căpitanul echipei Ionuț Radu Mitran.

Mai mult de atât, pe final de partidă, în minutul 90+3, echipa vizitatoare a înscris și golul victoriei. Autorul acestuia a fost Juan Jose Siafa. CSM Slatina a plecat de la Bistrița cu toate cele 3 puncte puse în joc.

În loc să adăugăm la final încă 3 puncte, în conturile Gloriei, așa cum se așteptau și cei aproximativ 300 de suporteri veniți la meci, Gloria a reușit „performanța”ca în ultimele 7 minute de joc să piardă toate punctele, chiar pe teren propriu, în detrimentul echipei din Slatina.

Astfel, meciurile care urmează devin foarte importante. Și asta în speranța că Gloria Bistrița va rămâne în liga secundă de fotbal, acolo unde ne dorim cu toții. Retrogradarea, din nou, în cea de-a 3 ligă, ar trebui să iasă total din calcul.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....