După aproape 12 ani de întocmit hârtii și refăcut studii tehnice, epopeea restaurării podului tirolez din Coșbuc pare că se apropie de final. Salvatoare s-a dovedit încăpățânarea a doi tineri absolvenți ai Facultății de Construcții din Cluj: Bogdan Costin și Vlad Mihai. Ei s-au prezentat la Primăria din Coșbuc și s-au oferit să refacă gratuit studiul de fezabilitate expirat din 2012 – anul în care au început demersurile pentru salvarea podului, aflat într-o stare avansată de degradare.

Podul grăniceresc din Coșbuc (pe vremuri Hordou) este monument istoric de grupă valorică A (cod BN-II-m-01639). A fost construit în anul 1778, pentru deplasarea soldaților încartiruiți în Hordou, în timpul Imperiului Habsburgic. Podul deservea, totodată, o bună parte din locuitorii comunei, care își aveau locuințele pe malul stâng al râului Sălăuța.

Bătălia pentru salvarea podului din Coșbuc a început în 2012, iar PressHub ne reamintește întreaga epopee.

„În 2016, doi tineri ingineri, Bogdan Costin și Vlad Mihai, proaspeți absolvenți ai Facultății de Construcții din Cluj, se duc la Primăria Coșbuc și se oferă să refacă gratuit studiul de fezabilitate expirat”, relatează sursa citată.

Cei doi absolvenți s-au oferit să realizeze gratuit și proiectul tehnic, sub îndrumarea profesoarei lor, Adriana Matei.

„Podul de la Coșbuc este bucuria mea. Este proiectul nostru de suflet… Tot actualizam datele, pentru că prețurile, costurile creșteau, în timp ce primarul căuta finanțare.

A fost un miracol totuși că i-a primit și că am reușit… Vă spun sincer – am avut momente când am crezut că va fi abandonat și se va termina totul. Ar fi fost un dezastru! Pentru că noi nu mai avem astfel de poduri”, povestea Bogdan Costin pentru PressHub.

Volker Wollman remarca, la rândul său, importanța aceste construcții, în monumentala sa lucrare – Patrimoniului preindustrial și industrial în România.

„Ceea ce diferă de celelalte poduri de lemn faţă de podurile acoperite din zona Năsăudului este suprastructura, mult mai complexă şi mai dezvoltată în înălţime, datorită „popilor” şi zăbrelelor care îi susţin.

Acoperişul este în 2 – 4 „ape”, iar pereţii laterali sunt înfundaţi cu scânduri. La unele poduri năsăudene, pereţii laterali sunt prevăzuţi cu un număr variabil de deschideri, numite impropriu „ferestre”, pentru a lăsa lumina să pătrundă în incinta podului. Acoperişul podului era din şindrilă (draniţă)”, nota Volker Wollmann.