12 C
Bistrița
sâmbătă, mai 30, 2026

FOTO: Impresionantă inițiativă civică, la aniversarea a 172 de ani de la nașterea lui Alexandru Roșu – primul fotograf român al Bistriței

Cu ocazia aniversării a 172 de ani de la nașterea lui Alexandru Roșu – primul fotograf român al Bistriței – câțiva tineri din oraș au pus pe picioare o impresionantă arhivă digitală. „Este o inițiativă locală, deschisă publicului larg, prin care ne dorim să conservăm patrimoniul vizual al județului Bistrița-Năsăud. Să promovăm istoria şi identitattea culturală a acestor locuri, din 1850 şi până în 1989”, au explicat pentru Bistrițeanul.ro inițiatorii acestui demers.

Alexandru Roșu s-a născut pe 9 ianuarie 1854. La 27 de ani își deschidea propriul atelier foto – Roșu Atelier Hauptplatz No. 38 Bistritz. Acesta era situat în actuala Piață Centrală. A devenit, în timp, un punct de referință pentru portretele și documentarea vizuală a elitei transilvănene.

Alexandru Roșu vorbea fluent germana și s-a integrat rapid în societatea bună a Bistriței. A devenit un artist apreciat și un cetățean respectat. Lui îi datorăm câteva fotografii extraordinare realizate memorandiștilor – liderii românilor transilvăneni care au trimis în 1892 o petiție împăratului austro-ungar Franz Josef.

S-a stins din viață la doar 59 de ani, în 10 februarie 1913.

La adresa alexandrurosu.ro aveți la dispoziție Arhiva digitală de fotografie a județului Bistrița-Năsăud. A fost lansată online exact vineri, 9 ianuarie – ziua de naștere a reputatului fotograf.

Veți regăsi aici o mulțime de fotografii inedite cu Bistrița și locuitorii săi de demult.

Bistrițenii care dețin asemenea fotografii-document sunt invitați să-i contacteze pe inițiatori AICI pentru a completa Arhiva.

Partenerii care au făcut posibil acest proiect sunt Primăria și Consiliul Local Bistrița, Complexul Muzeal BN, Consiliul Județean BN, Clubul Lions Bistrița și Societate de Concerte Bistrița. 

Alte detalii despre Alexandru Roșu puteți reciti accesând linkurile de mai jos:

În memoria celui mai mare şi mai talentat fotograf român al epocii – născut la Bistrița…

MISTERELE Bistriţei: Cel mai mare şi mai talentat fotograf român al epocii – originar din Bistriţa

ALTE Vremuri: Vila Ciuta din Bistrița, într-o fotografie unică, realizată de legendarul fotograf Alexandru Roșu

Alexandru Roșu, fotograful de acum un secol care ne veghează de pe Pietonalul Liviu Rebreanu – lăudat de Nicolae Iorga

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO – NOU la HARDFERO Bistrița: ferestre și uși Premium, balustrade de sticlă, plus jaluzele plisee

HARDFERO Bistrița - magazinul vostru de încredere pentru accesorii și feronerie pentru uși și geamuri termopan,...

Policlinica MED TOTAL: De la screening dermatologic la intervenții estetice și reconstructive

Dermatita sau acneea vă dau bătăi de cap sau doriți să spuneți adio ridurilor de expresie,...

Se fac angajări la Eurocompozite, Physio Total, GB Instaplan: Se caută operatori, fizioterapeut, electricieni

NOI locuri de muncă sunt disponibile la Physio Total, care angajează fizioterapeut și maseur. Eurocompozite caută operatori, iar GB Instaplan are nevoie de electricieni și instalatori. Clinica SANOVIL angajează asistent medical și fiziokinetoterapeut. Oferta completă, mai jos: