-0.9 C
Bistrița
joi, ianuarie 15, 2026

FOTO – MINUNAT: Aventuri, joacă și veselie cât cuprinde! Elevii de la „Lucian Blaga”, în tabără, chiar la școala lor

Elevii Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Bistrița au parte zilele acestea de o tabără inedită, organizată în premieră, chiar în școala lor. Timp de două săptămâni, aceștia au ocazia să participe la fel și fel de activități, de la ateliere creative, jocuri sportive, muzică, dans și până la ateliere de dezvoltare personală, dar și să-și creeze amintiri frumoase alături de colegi și cadrele didactice.

Vara aceasta, Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Bistrița găzduiește, pentru prima dată, un proiect inedit – Tabăra la Școală.

E primul an în care noi organizăm o astfel de tabără. Ne-am inspirat din diferite activități la care am participat, dar și din programul Erasmus. Am luat ce e mai bun din fiecare, ne-am făcut un plan, am pus activitățile cap la cap.

Apoi am achiziționat o parte din lucrușoarele cu care lucrăm în curtea școlii – jocuri de dezvoltare personală, șah, rummy, palete de badminton, corzi, mingi, darts, acuarele, plastilină… Ne-a ajutat și Primăria Bistrița, dar am avut și noi bănuți de la Târgul de Crăciun.

Tabăra se desfășoară pe parcursul a două săptămâni, într-un mediu sigur, și este gratuită. Acum suntem în cea de-a doua săptămână și vom fi aici până joi inclusiv. La final, în funcție de vreme, vom organiza și o mică activitate și vom oferi diplome de voluntari tuturor celor care le-au fost alături în aceste zile.

Avem voluntari și elevi de-ai noștri, din clasele V-VIII, dar și foști elevi, care ne sunt alături de fiecare dată când avem nevoie”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro profesoara de Limba Engleză Simona Lolici, cea care coordonează proiectul.

În prima săptămână, la activitățile organizate în tabără au participat zilnic în jur de 150 de copii, iar săptămâna aceasta circa 50-60 pe zi.

Programul este de luni până vineri, de la 9.00 la 12.00. Anul acesta au participat elevi de-ai noștri, inclusiv cei care vor intra la toamnă în clasa pregătitoare, dar și copilași de la grădinița din Sigmir, care ține de noi. 

Chiar și copiii dascălilor de la noi din școală au venit în tabără. De asemenea, și personalul nedidactic al școlii a participat la activitățile noastre cu zâmbetul pe buze. 

S-a implicat toată lumea, de la voluntari și până la personalul didactic. Am avut Ziua Dezvoltării Personale, Ziua de Creație, Ziua Naturii (drumeție în Schullerwald), Ziua Sportivă, Ziua Multimedia.

Și la anul dorim să organizăm Tabăra la Școală și să primim elevi chiar și de la alte școli”, a mai precizat aceasta.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la GB Instaplan, Clinica Sanovil, Iproeb, Arena by Casa EMA. Ce posturi sun disponibile

Îndemânarea Construct caută un sudor MIG/MAG & Electric, iar GB Instaplan angajează inginer de Instalații – Șef de Șantier, electrician și muncitori necalificați în construcții. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building, Crama Jelna și IPROEB. Lista completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la RCB Electro, Sanovil și Îndemânarea Construct

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la IPROEB, FAN Courier, RCB Electro, Clinica Sanovil și Îndemânarea Construct. Arena by Casa EMA caută ajutor de bucătar, iar Fan Courier are nevoie de curieri și operatori recepție. Amicii Building angajează inginer instalații. Lista completă, mai jos:  

Flamingo Ballrom deschide lista pentru 2026! Evenimente până la 300 persoane și meniuri la prețuri accesibile

Anul 2026 a început, așa că Flamingo Ballrom și-a deschis agenda pentru a nota evenimentul din...