19.6 C
Bistrița
duminică, iulie 27, 2025

FOTO: O imensă bucurie, surprinsă într-un impresionant album foto, la Bistrița

O imensă bucurie, dar și mândria de a purta o cămașă tradițională românească a strălucit ieri pe chipurile a zeci de bistrițeni care și-au dat întâlnire la Muzeul Județean. Aici s-a „construit” un inedit album foto: „Chiar cred asta și s-a dovedit că este adevărat: ia  aduce comunitatea împreună și împrăștie în jur multă bucurie…”, a povestit Doris Rai pentru Bistrițeanul.ro.

Foarte multă lume a venit. Și foarte punctuală și promptă. La ora 16 era deja lume adunată în curtea muzeului. M-a încântat să văd atâtea persoane dornice să promoveze ia, să văd atâția oameni veseli și bucuroși… Chiar cred asta și s-a dovedit că este adevărat: ia aduce comunitatea împreună și împrăștie în jur multă bucurie…”, a povestit Doris Rai pentru Bistrițeanul.ro.

Toate fotografiile realizate ieri, la Muzeul Județean vor fi postate într-un album, dar și pe pagina Lada De Zestre.

Fiecare dintre cei care au venit îmbrăcați în ie la Muzeu și care au fost de acord să participe la albumul nostru – va primi câte o fotografie profesionistă, care să le amintească de acest moment unic de sărbătoare…”, a promis Doris Rai, coordonatoarea acestei pagini.

Ideea acestui demers a pornit de la faptul că, pe Lada de Zestre primesc zilnic multe mesaje cu fotografii ale oamenilor din tot județul. Nu-i cunosc chiar pe toți – însă le primesc cu drag: sunt fotografii ale unor familii, ale unor copii în costume populare sau în ii… Mi-am zis atunci că dacă tot celebrăm Ziua Universală a Iei, merită să facem și noi ceva simbolic la Bistrița… Chiar am văzut zâmbete și bucurie pe chipurile oamenilor… Și fiecare a venit cu câte o poveste emoționantă. Unii și-au adus iile cusute de bunicile sau străbunicile lor… A fost foarte frumos…”, a mărturisit Doris Rai.

„IA este un element de UNITATE de care noi românii și bistrițenii avem nevoie. În jurul ei se conturează, în mod plăcut și echilibrat, celelalte piese ale costumului popular și toate împreună, în mod armonios, alcătuiesc frumusețea și unicitatea portului tradițional. Avem foarte puține simboluri care mai unesc necondiționat oamenii. IA este unul dintre ele. Un element care ne evidențiază istoria, trăinicia, prezentul, comunitatea și continuitatea, dar şi o caracteristică a viitorului nostru cultural…”, și-a motivat Doris Rai inițiativa.

De realizarea acestui „Album al unității, frumuseții și bucurIEI bistrițene” s-a ocupat Puițău Emilian Photography, un specialist în arta fotografică, care a surprins întreaga frumusețe a iilor şi a celor care le poartă.

Foto @ Doris Rai / Lada cu Zestre 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

DE NERATAT: Descoperă secretele pizzei perfecte de la maestrul Chef Toderaș Mircea, într-un show culinar marca Colina Restaurant & Events din Unirea!

Vrei să înveți să pregătești cea mai bună pizza din viața ta, cu care să-i răsfeți...

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan

Materom Automotive Bistrița lansează o ofertă dedicată siguranței la volan: Super reducere la schimbul complet al plăcuțelor de frână, pentru modelele Škoda fabricate între anii 2018 și 2020.

BISTRIȚA, zona Subcetate: Apartamente la 82.000 Euro inclusiv TVA, în Ansamblul Rezidențial Valea Românească

Primul bloc din Ansamblul Rezidențial Valea Românească, din zona Subcetate, lângă magazinul Penny, este gata! Cele...