9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

FOTO: O mașină a fost lovită de tren la Lechința

În această dimineață, o mașină a fost lovită de tren în localitatea Lechința. Din fericire, nimeni nu a fost rănit , nici măcar șoferul din autoturismul lovit de tren.

Accidentul s-a petrecut în această dimineață, pe raza localității Lechința. Un autoturism a fost lovit de tren, la o trecere de cale ferată.

În autoturism se afla o singură persoană, care a reușit să iasă din mașină înainte de sosirea echipajelor medicale. Se pare că acesta nu a fost rănit:

 „Aceasta ( n.r persoana din autoturism) era conștientă și cooperantă, iar în urma evaluării medicale nu au fost identificate leziuni sau mărci traumatice vizibile. În tren se aflau șapte persoane. Toate au fost evaluate la fața locului și, de asemenea, nu au necesitat îngrijiri medicale sau transport la spital”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud, Marius Rus.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: