21.4 C
Bistrița
duminică, august 16, 2026

FOTO – Performanță după performanță: Paraschiva Borș a obținut trei medalii, în două luni, la maratoanele din țară și Europa!

Paraschiva Borș, cunoscuta maratonistă din județul Bistrița-Năsăud și soția primarului din Maieru, a avut o evoluție extraordinară în lunile iunie și iulie, reușind să urce pe podium la toate cele trei curse la care a participat, în țară, dar și în Sicilia.

Paraschiva Borș a alergat la trei curse în lunile iunie și iulie și a urcat de trei ori pe podium!

Prima sa victorie a fost la Campionatul European Masters de Alergare Montană, ce a avut loc în Sicilia, unde a reprezentat cu mândrie România. Mai multe detalii puteți afla de AICI. 

Prima cursă a fost chiar Campionatul European de Masters, unde Paraschiva a urcat steagul României pe cea mai înaltă treaptă, cu o clasare pe locul 1 la categoria de vârstă pe traseul de 29 de kilometri.

A urmat Maraton Tarcău, unde s-a clasat pe locul 3 open și 1 la categoria de vârstă.

Iar în iulie Paraschiva a devenit campioană națională la masters, la cursa de 11 km de la Stâna de Vale. Felicitări Paraschiva!”, potrivit Datacor Running Team.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.