9 C
Bistrița
vineri, martie 20, 2026

FOTO – Performanță uriașă la doar 7 ani: David Ilovan va fi premiat de Federația Română de Motociclism!

David Ilovan, puștiul-minune din satul Budacu de Sus, în vârstă de 7 ani, s-a clasat anul acesta al doilea în competiția rezervată juniorilor mici, categoria 50 cmc, la motocros. El va urca pe scenă, sâmbătă, la Covasna, pentru prima dată, la Gala Campionilor Federației Române de Motociclism pentru a-și ridica binemeritata medalie de argint.

David Ilovan, puștiul-minune din satul Budacu de Sus, va fi recompensat cu medalia de argint pentru locul 2 obținut în clasamentul anului 2025 la motocros – categoria 50 cmc Juniori Mici.

Ceremonia, organizată de Federația Română de Motociclism, va avea loc sâmbătă, 20 Decembrie, de la ora 14:00, în Covasna.

„Este pentru prima dată când David va fi premiat la această gală, e bucuros”, a explicat pentru ziarul Bistrițeanul.ro tatăl lui David, Marius Ilovan.

În spatele rezultatelor sale se află multă muncă, antrenamente regulate, care îl ajută nu doar să-și îmbunătățească timpii, ci și să învețe să gestioneze emoțiile și situațiile neprevăzute din timpul curselor.

David a demonstrat că ambiția și determinarea nu țin cont de vârstă și vrea ca anul viitor să obțină titlul de campion național la categoria sa.

El are doar 7 ani și este elev în clasa I la Colegiul Național “Andrei Mureșanu” din Bistrița.

Întreaga sa poveste o puteți reciti AICI. 

Astăzi, el a fost recompensat și de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, reprezentanții instituției considerând că „viitorul motocros-ului românesc strălucește mai puternic datorită pașilor mici dar plini de forță ai lui David – o confirmare a unui început de carieră sportivă cu adevărat promițător”.

Foto Facebook Gloria Bistrița

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....