4.1 C
Bistrița
vineri, aprilie 26, 2024

FOTO: Peste 300 elevi din Rebra, implicați într-o acțiune a Postului de Poliție

Au învățat să aibă grijă de viața lor: peste 300 elevi din Rebra au fost implicați într-o acțiune derulată de Postul de Poliție Rebra, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 1 Rebra. Ce s-a întâmplat cu celelalte proiecte ale polițiștilor bistrițeni:

Încheierea anului școlar 2017- 2018 este și pentru polițiștii bistrițeni de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița – Năsăud, un prilej potrivit de evaluare a campaniilor și proiectelor derulate în parteneriat cu unitățile de învățământ din județ.

Pe agenda de activități a polițiștilor de la prevenire, un loc primordial au avut astfel de proiecte, deoarece delincvența juvenilă și victimizarea  minorilor este cea mai importantă prioritate de prevenire a Poliției Române, asumată la nivel național, dar și județean.

Săptămâna trecută s-a încheiat campania de informare „MAI informat, MAI puternic” – un parteneriat local inedit în domeniul prevenirii  criminalității și a faptelor antisociale, precum și a orientării profesionale, derulat în comun de către instituții ale Ministerului Afacerilor Interne – poliție, jandarmerie, anticorupție, antidrog, pompieri. Prin activitățile de informare desfășurate atât în comun, cât și individual – instituțional – prezentări în plen, sau discuții pe ateliere de interes – în liceele din județ, am prezentat elevilor atribuțiile și misiunea fiecărei instituții, am discutat despre ce ne aseamănă, ce ne deosebește, am lămurit confuziile care se fac de multe ori între profesiile specifice ministerului, dar am și promovat activitățile specifice domeniului prevenire. În perioada mai – iunie, s-au derulat 15 activități pe specificul campaniei, în 7 licee din județ. Informațiile au ajuns la aproximativ 1000 de elevi, atât din mediul rural, unde nevoia de informare este mai mare (Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Maieru, Liceul Tehnologic Rodna, Liceul Teoretic „Solomon Haliță”, Sîngeorz- Băi, Liceul Tehnologic Lechința), cât și la cei din mediul urban (Colegiul Național ,,Andrei Mureșanu” Bistrița, Liceul cu Program Sportiv Bistrița, Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud) .

Tot în această perioadă, în cadru festiv, s-a finalizat proiectul – parteneriat educațional  poliție-școală-familie „Ai grijă de viața ta!” derulat de Postul de Poliție Rebra, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 1 Rebra. Pe întreaga durată a anului școlar, peste 300 elevi din această școală au primit informații pe teme antivictimizare, siguranță rutieră, sau delincvență juvenilă de la polițiști, cu sprijinul și implicarea directă a cadrelor didactice din școală, precum și a altor membri ai comunității.

Deși vacanța școlară se apropie cu pași repezi și reprezintă un prilej de bucurie, timp liber și activități diverse – polițiștii continuă să ne prevină  în cadre mai puțin formale – tabere școlare, concursuri, manifestări publice, și asta deoarece pentru  polițiști, copiii sunt prioritari!

În această perioadă, se derulează campania „Vacanță în siguranță”. Mai jos aveți câteva sfaturi și recomandări care vă feresc de pericole și contribuie la protecţia voastră:

  • Nu acceptaţi fără discernământ compania şi anturajul unor persoane necunoscute sau cunoscute întâmplător, cu un comportament dubios sau a căror intenţii nu le cunoaşteţi;
  • Nu dati curs cererilor de prietenie sau invitatiilor de a va întâlni cu persoane necunoscute atunci când sunteti pe rețelele de socializare, aveți grijă ce informații (fotografii, check-in, alte detalii) furnizați în acest mod.
  • În deplasările voastre, individuale sau în grup, evitaţi pe cât posibil traseele izolate, neiluminate, locurile dosnice sau întunecoase unde puteţi deveni victimele unor furturi, tâlhării, violuri sau vătămări corporale;
  • Nu vă lăsaţi atraşi, angrenaţi sau implicaţi în activităţile unor grupuri de elevi sau tineri deprinşi cu consumul de băuturi alcoolice sau droguri, practicarea jocurilor de noroc sau care au un mod de comportare şi manifestare contrar regulilor şi normelor de convieţuire socială;
  • În discoteci, parcuri, alte locuri de recreere sau distracţie, comportaţi-vă civilizat, evitând disputele şi altercaţiile verbale sau fizice deoarece acestea pot degenera în agresiuni sau încăierări cu urmări grave;
  • Când sunteţi singuri acasă, nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţă deoarece s-ar putea să aibă intenţii infracţionale;
  • Evitaţi portul şi deţinerea asupra voastră de cuţite, şişuri, pumnale sau alte obiecte înţepătoare; sentimentul relativ de siguranţă pe care îl generează vă poate transforma în anumite împrejurări, în autorii unor fapte violente;
  • În calitate de pietoni, biciclişti sau participanți la traficul rutier, respectaţi în toate împrejurările semnificaţia indicatoarelor rutiere. Nu vă angajaţi în traversarea străzilor prin locuri nemarcate, în fugă şi fără asigurare; evitaţi jocurile pe carosabil şi trotuare care pot deveni periculoase pentru voi sau ceilalţi participanţi la traficul rutier şi pietonal. Atenţie la conducerea mopedelor, din ce in ce mai „la modă” – lipsa de experienţă poate fi fatală.
  • Acum când canicula verii şi-a intrat în drepturi, mulţi dintre voi veţi merge la ştrand sau alte locuri pentru a face baie. Nu vă hazardaţi să intraţi în apă adâncă chiar dacă stăpâniţi foarte bine arta înotului deoarece, riscurile la care vă expuneţi sunt foarte mari. În fiecare an, zeci de copii îşi pierd viaţa în asemenea împrejurări.

În speranţa că acest minim de reguli preventive vor fi însuşite şi adoptate în comportamentul vostru, nu ne rămâne decât să vă dorim să aveţi parte de o vacanţă plăcută, cu zile însorite şi fericite alături de cei dragi!”, au mai transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.