19.8 C
Bistrița
luni, iunie 9, 2025

FOTO: Peste 6.000 de lei, donați în cadrul evenimentului caritabil organizat de Asociația Anisia

Pensiunea Poiana Corbilor din Livezile a găzduit duminică un eveniment caritabil. Voluntarii Asociației Anisia au apelat la bunăvoința bistrițenilor. Au încercat astfel să strângă banii necesari pentru un scaun cu rotile pentru Mihai.

Pe Mihai l-am întâlnit într-un spital din Cluj, mergeam amândoi la recuperare. Am aflat că era sportiv, într-o zi după o tură cu bicicleta prin pădure a căzut. Și-a rupt coloana vertebrală. Dar nu s-a dat bătut. Muncește și ar vrea să participe în continuare la evenimente sportive. Chiar și dintr-un cărucior cu rotile…”, ne-a povestit Paul Sărmășan, inițiatorul evenimentului.

Impresionați de voința lui Mihai, bistrițenii de la Asociația Anisia s-au gândit că merită un cărucior mai bun. Au făcut tot posibilul să pună la punct un eveniment caritabil pentru a strânge fondurile necesare.

Zeci de bistrițeni au profitat de vremea frumoasă și au petrecut câteva ore împreună cu copiii, alături de organizatori:

Bistrițenii mari și mici s-au întrecut în scop caritabil. Mihai are nevoie de un scaun cu rotile de 2700 de EURO. AFLĂ CUM POȚI AJUTA:

Noi am încercat să cuprindem toate sferele persoanelor cu dizabilități. Să le oferim tuturor o mică activitate și un pic de socializare. Fiind prima ediție, au existat și mici scăpări. Dar toți au avut parte de cafea, înghețată, apă, răcoritoare, ponei și diverse activități pentru cei mici…”, ne-a mărturisit Paul Sărmășan.

Le mulțumim din suflet partenerilor noștri pentru sprijin! E vorba de Atelierul de Zâmbete, dar și de Dan Atănăsoaie care a coordonat și arbitrat concursul de pescuit.

Mulțumim și voluntarilor de la OPO. Dar și celor de la Erin’s Pub pentru cafea și Gelateriei Aniela pentru delicioasa înghețată. Mulțumim Cafe Noir pentru mâncare și celor de la Universul Jucăriilor pentru cadourile făcute copiilor! Îi suntem recunoscători și lui Ioan Platon pentru sprijinul acordat în coordonarea evenimentelor…”, a transmis Paul Sărmășan.

Acesta a recunoscut că vremea le-a cam dat de furcă. Furtuna care s-a pornit cu doar câteva ore înainte de eveniment a distrus aproape toate amenajările realizate de voluntari.

O echipă de oameni sufletiști a fost nevoită s-o ia de la capăt. Duminică dimineața, cu noaptea-n cap, s-au apucat de aranjat totul la loc, pentru ca evenimentul să fie posibil.

De atmosfera muzicală s-a ocupat DJ Rocky, iar concertul de suflet oferit de David Alen Clay și Lia Coman i-a impresionat pe organizatori.

Pentru mine a fost totul foarte emoționant. Chiar m-am simțit împlinit pentru ce am reușit să facem. M-am simțit între prieteni acolo… Am reușit să strângem donații în valoare de 6.415 lei. Ar mai fi nevoie de încă pe atât pentru scaunul lui Mihai. Dar sunt convins că până la sfârșitul lunii august îi vom aduna…”, a mai spus Paul Sărmășan.

Inițiatorul evenimentului de la Poiana Corbilor a recunoscut că și-ar fi dorit să facă și mai multe. Dar costurile nu i-au permis să se întindă prea mult. „Au fost cheltuieli de peste 15.000 de lei. Nu mi-am mai permis altele. Dar mi-ar fi plăcut să avem un avion de mici dimensiuni cu banner, un spectacol de păpuși pentru copii… Și încă altele pe care le vom putea oferi, sper, la a doua ediție…

Dacă, din diferite motive, nu ați participat la evenimentul caritabil organizat de Asociația Anisia, puteți în continuare să dați o mână de ajutor.

Puteți afla detalii suplimentare la numărul de telefon 0753 620 199. Contul bancar pentru donații este RO25BRDE060SV42865060600, deschis la BRD. La detalii și mențiuni treceți „Donație”. Contul este deschis pe numele Asociația Anisia

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...