18.5 C
Bistrița
miercuri, septembrie 2, 2026

FOTO: Prins cu o armă letală de vânătoare, deținută ilegal, în mașină!

Un bărbat de 36 de ani, din Fizeșu Gherlii, a fost depistat în flagrant delict de polițiștii rutieri din Năsăud, în timp ce transporta cu mașina o armă letală, deținută ilegal. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

În data de 10 ianuarie, polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 36 de ani, din Fizeșu Gherlii, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a regimului armelor și al munițiilor.

„În fapt, în aceeași zi, bărbatul a fost depistat, în flagrant delict, în timp ce transporta cu autovehiculul personal o armă letală de vânătoare, deținută ilegal. Acesta a fost oprit pentru verificări de către polițiștii rutieri din Năsăud, pe raza orașului, iar în urma controlului autovehiculului, în interiorul acestuia a fost descoperită arma în cauză.

Cazul a fost preluat de către polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, arma în cauză fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că arma în cauză este deținută ilegal, bărbatul nefiind autorizat în acest sens”, potrivit IPJ BN.

În data de 11 ianuarie, bărbatul reținut a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: