Pe Drumul Național 15A, care leagă județul Bistrița-Năsăud de Mureș, se execută în această perioadă lucrări de întreținere periodică. Ing. Nicolae Gavriloaie, directorul Secției Drumuri Naționale Bistrița-Năsăud, a explicat pentru Bistrițeanul.ro că se toarnă un strat de șlam bituminos pe 18 kilometri, între Teaca și Herina. Acestea vor fi gata, cel mai probabil, la sfârșitul lunii.
Lucrările au început săptămâna trecută și vizează tronsonul cuprins între intrarea în localitatea Teaca și ieșirea din Herina.
Intervenția constă în aplicarea unui strat de șlam bituminos pentru a etanșa fisurile, a opri infiltrațiile de apă și a îmbunătăți aderența carosabilului.
„Se execută lucrări de întreținere periodică cu șlam bituminos, de la intrare în Teaca până la ieșirea din localitatea Herina, pe 18 kilometri. Acestea sunt executate de o asociere de firme și au început săptămâna trecută. Estimăm că vor fi gata undeva la sfârșitul acestei luni, începutul lunii septembrie”, a explicat ing. Nicolae Gavriloaie, directorul Secției Drumuri Naționale Bistrița-Năsăud.
Aceleași tipuri de lucrări au fost efectuate în anii trecuți pe DN 15A, pe sectorul spre Bistrița.
Și pe Dealul Tecii urmează să fie realizate lucrări de întreținere, mai ample, fiind necesare studii de teren aprofundate pentru a fi rezolvate ulterior toate problemele.












