3.2 C
Bistrița
luni, martie 23, 2026

FOTO: Spectaculoasele capre negre din Munții Rodnei, numărate și monitorizate de rangeri

Rangerii Parcului Național Munții Rodnei desfășoară în această perioadă activități de monitorizarea a populației de capre negre (Rupicapra rupicapra) – una dintre cele mai spectaculoase și emblematice specii ale Carpaților.

Activitatea presupune observarea caprelor negre în habitatul lor natural, la răsărit și la apus, în zonele alpine greu accesibile, unde aceste mamifere își petrec cea mai mare parte a timpului.

Scopul? Estimarea numărului de exemplare și monitorizarea stării populației.

Capra neagră este o specie protejată, iar Munții Rodnei oferă un refugiu natural valoros pentru supraviețuirea ei. Datele obținute în urma evaluărilor contribuie la strategiile de conservare și management durabil al faunei sălbatice din această arie protejată”, transmit reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei.

Dacă aveți norocul să le surprindeți în drumețiile voastre prin munți, aceștia vă îndeamnă să păstrați distanța și să le admirați în liniște.

Caprele negre trăiesc în grupuri de până la 30 de exemplare, structura grupurilor fiind schimbată în funcție de anotimp.

Datorită musculaturii foarte dezvoltate și a copitelor despicate, caprele negre se pot deplasa cu ușurință în zone stâncoase, inaccesibile altor specii, unde-și procură hrana și se refugiază din fața prădătorilor.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos: