8 C
Bistrița
vineri, aprilie 3, 2026

FOTO: Tânăr din Botoșani, găsit mort lângă calea ferată, în zona Lunca Ilvei

Descoperire macabră azi, la ieșirea dintr-un tunel feroviar, în zona Lunca Ilvei. Un tânăr de 35 de ani din Botoșani a fost găsit decedat.

Un angajat al CFR a făcut o descoperire macabră, în această dimineață. Acesta a găsit, la ieșirea din tunelul feroviar aflat între Silhoasa și Larion, zona Lunca Ilvei, cadavrul unui tânăr.

Conform surselor Bistrițeanul.ro, bărbatul de 35 de ani, Mihăiță D., din zona Botoșani, a fost găsit în stare cadaverică. Acesta avea asupra lui portmoneul cu bani si acte, și telefonul mobil.

S-ar părea că ultima tranzacție financiară făcută ar fi fost în data de 16 august, adică sâmbătă.

Polițiștii sunt prezenți la fața locului pentru a încerca să stabilească împrejurările nenorocirii. Se ia în calcul sinucidere, omor sau un accident stupid.

UPDATE 13.15

Conform Botosaninews.ro, tânărul era plecat de acasă, de sâmbătă, când pornise spre Arad.

Cum familia nu a mai reușit să dea de el, au cerut ajutor în online. Fratele lui, Petrică D. a umplut internetul cu mesaje de ajutor.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Premieră la Bistrița – Conferința „Eu și Copilul”: Soluții concrete pentru provocările părinților și profesorilor. Invitați: Experți de top în educație și sănătate

Ce soluții practice putem aplica provocărilor actuale din educație? Cum susținem dezvoltarea copiilor și cum le oferim încredere în sine? Unde se află echilibrul între tehnologie și procesul de învățare? Sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în conferința „Eu și Copilul”, în premieră la Palatul Culturii din Bistrița.

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...