Începutul de an școlar era privit ca cel mai emoționant moment pentru întreaga comunitate din Parva, acum jumătate de secol. Copiii coborau la școală cu trăistuțe țesute în spate, pe post de ghiozdane, iar profesorii, deși autoritari, aveau un respect aparte în ochii lor – povestește primarul Ioan Strugari.

„Început de școală în 1975. Lucrurile erau foarte diferite față de cum sunt astăzi. Clădirile școlii aveau un aer mai vechi, iar sălile de clasă erau simple, cu bănci de lemn și tablă neagră, fie de lemn, fie de sticlă. Sobele erau uneori aproape improvizate, iar fiecare copil, fie fată, fie băiat, era trimis de badea Login și lelea Cătălina să aducă lemne.

Fiecare asculta cu respect față de școală. Nu existau calculatoare sau table interactive, doar cretă albă și câte un burete prăfuit la marginea tablei. Mai exista un cuier încărcat cu planșe didactice și uneori, dar foarte rar, priveam acele diapozitive de care ne amintim noi, generațiile acelor vremuri”, explică primarul Ioan Strugari într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Începutul de an școlar era privit ca cel mai emoționant moment pentru întreaga comunitate.

„De pe dealurile Parvei coboram cu toții, cu trăistuțele acelea țesute, aproape fiecare dintre noi. Doar copiii unor familii înstărite aveau un ghiozdan sau un trening. Ne adunam cu toții, copii emoționați, în curtea școlii la începutul fiecărui an, iar sunetul clopoțelului care anunța prima oră de curs îmi răsună și acum în urechi.

În acele vremuri, manualele școlare erau simple, cu miros de hârtie proaspăt tipărită. Purtam în spate trăistuțele pline de caiete groase și cărți pe care, de cele mai multe ori, ne ploua. Profesorii, deși autoritari, aveau un respect aparte în ochii noștri. Învățam să scriem caligrafic, fiecare literă trasată cu grijă, iar matematica era predată cu rigoare. Foloseam tocul și cerneala, iar orele de caligrafie erau adevărate laboratoare ortografice. Fiecare problemă era rezolvată cu creionul pe hârtie”, mai spune acesta.

În acele vremuri, nimeni nu avea acces la internet pentru a căuta răspunsuri rapide.

„Trebuia să ne folosim cărțile și mințile pentru a descoperi răspunsul la întrebările domnului învățător.

Învățătorii aceia, de care ne amintim cu respect – domnul Nicu, Berende Liviu, Căluș Ioan, Someșan, doamnele Adriana Moldovan și Maria Someșan – au lăsat o amprentă puternică în inimile noastre.

Recreațiile erau un alt moment magic. Undeva pe Valea Vinului am cântat prima dată „În pădurea cu alune, are o casă doi pitici”. Făceam cozi la magazinul satului, unde cu un leu cumpăram eugenii, biscuiți simpli și bomboane colorate. Alergam fără griji, bucurându-ne de fiecare moment al copilăriei. Prietenii din acea perioadă erau ca niște frați, și împărtășeam bucurii și tristeți fără niciun ecran care să ne despartă”, a mai adăugat Ioan Strugari.

Primarul din Parva este de părere că acea perioadă are un farmec aparte.

„Școala din 1975 era poate mai simplă, dar era și mai apropiată de esența educației – de relațiile autentice, de munca susținută, de respectul pentru învățătură. Astăzi, când mă gândesc la acei ani, îmi dau seama cât de mult am învățat nu doar din cărți, ci și din experiențele trăite alături de colegi și profesori. Era o altfel de școală, poate mai dură uneori, dar cu siguranță plină de amintiri de neuitat”, a concluzionat acesta.