-0.2 C
Bistrița
marți, februarie 3, 2026

FOTO – Porți deschise, la Palatul Copiilor din Bistrița: Încă se pot face înscrieri la Teatru, Creație literară, Dansuri populare sau Tenis de masă

Zeci de părinți și copii au animat ieri curtea Colegiului „Grigore Moisil” din Bistrița. Cu baloane, muzică și multe emoții, aici a început un nou an școlar la Palatul Copiilor. Copiii care vor să-și dezvolte pasiunile se pot încă înscrie la cele 10 cluburi în care copiii își pot dezvolta gratuit pasiunile.

Am început anul școlar cu un mic raport asupra anului care a trecut. Așa facem în fiecare an. Au fost o mulțime de evenimente care au celebrat cei 75 de ani de activitate care se împlinesc în 2025.

În octombrie va avea loc evenimentul final de celebrare pentru Palatul Copiilor. Atunci vom lansa și un foarte frumos album aniversar. Am încercat să marcăm toată această perioadă în care Palatul s-a reinventat, s-a adaptat și încearcă să țină pasul cu generațiile de acum care au nevoie de altceva”, a povestit pentru Bistrițeanul.ro directoarea instituției, prof. dr. Diana Oancea Morar.

Aceasta a mai precizat că peste 1070 de copii s-au bucurat de cursuri gratuite, în anul școlar trecut, la Palatul Copiilor.

Anul acesta s-au înscris până acum peste 800 de copii.  Am început înscrierile în 15 mai, le-am încheiat în 15 septembrie la cercurile care au avut foarte mulți copii înscriși.

Este vorba despre cercurile de Informatică, Pictură și Dans Modern. Aici s-au ocupat deja toate locurile, dar se ărimesc în continuare cereri de înscriere. Pentru că la noi, unii dintre copii renunță pe parcurs. La toate celelalte cluburi sunt încă locuri disponibile. Îi așteptăm pe copii să se înscrie până la finalul lunii septembrie, ca să putem începe din 1 octombrie activitățile propriu-zise.

La unele cercuri înscrieri se pot face pe tot parcursul anului școlar”, a mai precizat prof. Diana Oancea Morar.

Activitățile încep luni, 22 septembrie, pentru grupele de avansați și de performanță. Pentru începători, activitățile încep din 29 septembrie. 

Copiii din Bistrița sunt invitați în continuare să se înscrie la Palatul Copiilor – care funcționează în cadrul Liceului Tehnologic „Grigore Moisil”, pe Str. Rodnei nr. 23, la, etajul I.

Cursurile disponibile în acest an școlar la Palatul Copiilor sunt următoarele

  • Creație literară / Teatru – prof. Ionela Nușfelean
  • Foto Cineclub – prof. Niculina Pop
  • Dansuri moderne – prof. Raluca Cadar
  • Dansuri populare – prof. Georgel Mureșan
  • Electronică – prof. Dorel Nicoară
  • Informatică – prof. Iulia Istrate
  • Jocuri logice / șah – prof. dr. Silvestru popescu
  • Pictură / desen – prof. dr. Diana Cristina Morar
  • Teatru – prof. Antonia Orban-Sima
  • Tenis de masă – prof. Călin Deac

Suntem acum o echipă foarte dinamică. Îi așteptăm pe copii cu brațele deschise și suntem pregătiți să pornim într-o nouă aventură nonformală. Este locul perfect în care copiii pot să învețe cu bucurie. Pot să-și completeze cunoștințele acumulate în școală și astfel, să devină mai încrezători și mai împliniți. Pot să-și facă prieteni noi dar și să aibă parte de  un an plin de proiecte interesante și realizări remarcabile”, a mai spus prof. dr. Diana Oancea Morar. 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Policlinica MEDTOTAL angajează asistentă, STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner

Policlinica MED TOTAL caută asistentă pentru echipa din Bistrița, pregătită să facă parte dintr-o echipă profesionistă. STEWO Năsăud angajează facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan și IPROEB. Oferta completă, mai jos:  

Deserturi fine și cafea bună vă așteaptă în noua cofetarie cu dichis LuLu Artisan Patisserie, de pe str. C.R. Vivu, din Bistrița!

După ce timp de câțiva ani cei de la LuLu Artisan Patisserie i-au răsfățat pe bistrițeni...

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.