16 C
Bistrița
vineri, martie 13, 2026

FOTO/VIDEO – Bistrița: O gravidă și un copil mic, implicați într-un accident

Un accident rutier a avut loc în Bistrița, pe strada Romană. Șoferul unei mașini a pierdut controlul volanului, oprindu-se într-o țeavă de gaz. Acesta ar fi fugit de la locul accidentului, fiind băut.

Pe strada Romană din Bistrița, în dreptul turnului de la CPL, a avut loc un eveniment rutier.

Un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în țeava de gaz.

În mașină se mai aflau, pe lângă șofer, un bărbat cu soția gravidă și un copil mic. Din fericire, niciunul dintre ei nu au avut nevoie de ajutorul celor de la SAJ, fiind evaluați la fața locului, dar refuzând transportul la spital.

Conform martorilor, cel ce condusese mașina era din „aceeași curte” cu familia găsită de echipajul medical la locul accidentului. Ar fi consumat alcool, cu toții, dar copilul nu se simțea bine și au decis să meargă la spital pentru un control.

Așa că proprietarul mașinii i-a dat cheile celui care a făcut accidentul ca să-i ducă la spital. Doar că, fiind beat, acesta nu s-a putut concentra la condus, ajungând în țeava de gaz. După impact, ar fi fugit de la locul accidentului, fiind căutat de poliție.

Mașina trebuie reparată, iar proprietarul autoturismului NU a fost prea încântat de cele întâmplate.

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud: Se caută instalatori, electricieni, asistent manager, ingineri

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni, iar STEWO Năsăud caută facturist, asistent manager, magazioner și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Crama Jelna, Clinica Sanovil, Tinu House Art și CAR Bistrita Agenția Credit Plan. Oferta completă, mai jos:  

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*!

Sprint către noua ta Škoda: MATEROM AUTOMOTIVE lansează oferta primăverii cu 18 rate CASCO gratuite și revizii incluse*! Până în 31 martie, bistrițenii pot profita de condiții de finanțare imbatabile, prin Porsche Finance Group România...