13.6 C
Bistrița
marți, iunie 9, 2026

FOTO/VIDEO – Bistrițeanca Paraschiva Borș a surprins erupția vulcanului Etna: „Aproape un spectacol apocaliptic! Nu vă puteti imagina cum fierbe muntele”

Am avut ocazia să alerg pe vulcanul Etna când era liniștit și pașnic… Dar și să-l văd și să-i simt neliniștea”, a transmis cu puțin timp în urmă Paraschiva Borș. Sportiva a participat în week-end la Campionatul European de Alergare Montană, la poalele muntelui Etna, cel mai înalt vulcan activ din Europa. 

SPECTACULOS…  ÎNFIORĂTOR…

Am fost cazați cam la 14 kilometri de vulcan, îl vedeam de pe geamul pensiunii. Așa că, după ce am terminat competiția, duminică dimineață am vrut să urcăm și noi spre vârf. Zgomotele au început de sâmbătă seara, dar acolo, la poalele muntelui, nu ne-a avertizat nimeni în legătură cu nimic.

Nu funcționa telecabina. Am urcat cu niște mașini, un fel de microbuze…

Ce m-a impresionat teribil a fost intensitatea zgmotului. Parcă se cutremura pământul! Iar din când în când arunca mingi de foc în afară… Sportivi fiind și echipați cum se cuvine, imediat am ajuns sus pe un crater. Abia acolo s-au panicat cei de la pază și salvamontiștii. Ne-au trimis urgent jos, spre poalele muntelui.

A fost incredibil spectacolul naturii. Incredibil să fii acolo și să nu știi ce să spui, cum să reacționezi… Aproape un spectacol apocaliptic! Nu vă puteti imagina cum fierbe muntele, cum vuia și gemea totul acolo în preajma craterului… Trei ore am stat pe munte cu ochii pe vulcan. Toată lumea era încremenită… Când am plecat noi de-acolo spre aeroportul din Catania – se liniștise totul. Nu se mai auzeau zgomote din vulcan…

Zborurile nu au fost anulate, în aceste momente noi chiar așteptăm avionul care să ne ducă spre Cluj. Noi, românii, suntem ultima trupă care pleacă de la campionat…”, a povestit Paraschiva Borș pentru Bistrițeanul.ro.

Maratonista, profesoară de sport la Liceul de Arte „Corneliu Baba”, se află încă în Italia. În weekend a participat la Campionatul European de Alergare Montană Masters.

Detalii despre acest subiect, mai jos:

FOTO – O nouă performanță pentru Paraschiva Borș: Am „călcat” vulcanul Etna în picioare 30 de km, dar nu a fost ușor!

O parte a craterului vulcanului Etna s-a prăbușit astăzi, în urma unei erupții puternice. Norul de fum eruptiv s-a ridicat la câțiva kilometri înălțime, potrivit ziarului Corriere della Sera, citat de Hotnews.

Norul gigantic de fum negru ar putea cauza în curând probleme traficului aerian pe aeroportul din Catania. Nivelul de alertă a fost ridicat iar activitatea explozivă din craterul de sud-est s-a transformat în scurgeri de lavă, mai precizează sursa citată.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

TeraSteel angajează Stivuitorist pentru Departamentul Logistică: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Compania TeraSteel angajează stivuitorist, în departamentul de Logistică, Eurocompozite caută lăcătuși mecanici și muncitori. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Building care caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Oferta completă, mai jos:

Mercedes-Benz Open Days Bistrița: Te invităm să sărbătorim împreună 140 de ani de inovație

Pe 5 iunie, te invităm la Mercedes-Benz Open Days, un eveniment special dedicat clienților noștri, organizat cu ocazia aniversării a 140 de ani de inovație Mercedes-Benz.

NOI locuri de muncă în Bistrița, la Amicii Building, Transmixt Bistrița, Tinu Art House: Se caută ingineri proiectare, șoferi, agenți vânzări

Amicii Building caută ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Transmixt Bistrița angajează șoferi (sau șoferițe) de autobuz / microbuz cu atestat. Tinu Art House are nevoie de agenți vânzări pentru zonele Bistrița, Reghin, Cluj, Maramureș, Suceava. NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița! Oferta completă, mai jos: