2.7 C
Bistrița
vineri, decembrie 12, 2025

FOTO/VIDEO: California pe Someș. Poezia la Bistrița. Binecuvântează-mi doamne neputințele & nepăsările

Ce potrivit ar fi dacă cerul înstelat de care uităm din când în când și legea morală s-ar găsi laolaltă în cufărul din piept nedespărțite de niciun fel de paravan…

Versurile de mai sus aparțin poetei, prozatoarei și eseistei Ruxandra Cesereanu.

A fost unul dintre poeții care ne-au impresionat, în aceste zile, la festivalul Poezia e la Bistrița. Ne-a citit un poem la care a lucrat 10 ani – despre momentele răscolitoare în care o iei razna. Despre muchia subțire de cuțit a nebuniei. Și despre California pe Someș

Ruxandra Cesereanu (născută la Cluj, în august 1963) a absolvit cursurile Facultăţii de Litere din Cluj, în 1985. În timpul facultăţii a fost redactor, formându-se la revista Echinox. Din 1991 este redactor la revista de cultură Steaua.

Este conferenţiar la Catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, de la Cluj, în cadrul căruia susţine ateliere de scriere creativă în poezie şi proză.

Un alt poet care ne-a impresionat, în zilele de poezie la Bistrița: Dumitru Fanfarov.

S-a născut în 1993, la Chișinău, a studiat Litere la Universitatea „Transilvania” din Brașov. Este poet și MC iar pe scena Palatului Culturii din Bistrița și-a cucerit auditoriul care a bătut din palme admirabil pe ritmul versurilor recitate. A ieșit un poem muzical de toată frumusețea: 

Dumitru Fanfarov a fondat, alături de prietenul său VonAim trupa Place the Gun – un mixaj de hip-hop alternativ cu elemente de spoken word. În această formulă, cei doi au fost invitați la Bienala Europeană de Poezie de la Brașov, Weekend Session (București), Swords (București).

Au evoluat și la Berlin, în cadrul proiectului spoken word Antibabylon – proiect ce își propune decolonizarea în spațiul post-sovietic și crearea unui spațiu poetic multilingvistic liber.

Dumitru Fanfarov a publicat în 2020, la Casa de Editură Max Blecher, volumul stepă și transă.

Am scris acest poem pornind de la un banc stupid: Un schelet sub un tufiș… Cine-o fi?! Învingătorul concursului De-a v-ați ascunselea de anul trecut…”, a mărturisit poetul André Ferenc, pe scena festivalului Poezia la Bistrița.

învingătorul concursului de-a v-ați ascunselea

… binecuvântează-mi doamne tăcerile rogu-te

neputințele & nepăsările

binecuvântează-mă k stau la pândă

în tranșee cu cracii-n căcat

îmblânzește-mi stăpânirile de sine

binecuvântează-mi slăbiciunile moștenite

însușite

căci sunt pe cale să cedez

binecuvântează-i pe cei ce s-au dizolvat

în apele subterane…

André Ferenc s-a născut în 1992, la Miercurea-Ciuc, este poet, performer, traducător, redactor al revistei literare „Helikon“. A terminat Studii de Limbă și Literatură Maghiară la Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

A publicat poeme și traduceri în diferite reviste și antologii literare din România și Ungaria. A participat la numeroase evenimente de slam poetry.

Laureat al Premiului Cartea de debut al Uniunii Scriitorilor din România (2018) și al Premiului de debut al revistei „Látó“ (2013), este membru al cercului József Attila Kör. Este și membru în Uniunea Scriitorilor Maghiari Tineri și președintele Cercului Literar Bretter György din Cluj. 

(va urma)

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...