9 C
Bistrița
vineri, aprilie 3, 2026

FOTO/VIDEO – Copiii de la Twice Louder, câștigătorii competiției Rock Battle at the Gates of Transylvania

Competiția Rock Battle at the Gates of Trasylvania a ajuns la final. Câștigătorii sunt cei de la Twice Louder – doi frați pasionați de rock, trupa întreagă fiind reprezentată de trei generații.

Ne-au dat pe spate!” au spus jurații despre copiii de la Twice Louder. Doi frați, având alături încă o tânără pasionată de rock și cel mai vârstnic basist al competiției.

Astăzi au urcat pe scenă încă șapte trupe de rock care au încercat să cucerească juriul și să câștige premiul cel mare. În urma deliberării juriului însă, unii au obținut două premii, alții câte un premiu, alții deloc.

Ocupanții locurilor I, II și III au primit și câte un open spot la WTF Rock Festival 2026. Iar premiile de câte 200 de euro, 800 euro sau 2000 de euro se vor oferi prin transfer bancar de către Primăria Bistrița.

Copiii de la Twice Louder au izbucnit în plâns de bucurie, cu atât mai mult cu cât a fost prima competiție la care au participat.

Parte din piesele celor ce au urcat pe scenă în aceste două zile de competiție puteți vedea pe pagina de Facebook WTF Rock Festival.

În această seară, în ciuda ploii, bistrițenii pasionați de muzica rock au venit să susțină trupele din competiție.

Apoi, cei de la Doomsday Astronaut au făcut un show pe cinste, cu instrumentistul principal a cărui degete zburau pe corzile chitării. Aceștia au fost aplaudați frenetic.

Iar seara s-a încheiat cu performanța pe scenă a celor de la Timpuri noi.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Premieră la Bistrița – Conferința „Eu și Copilul”: Soluții concrete pentru provocările părinților și profesorilor. Invitați: Experți de top în educație și sănătate

Ce soluții practice putem aplica provocărilor actuale din educație? Cum susținem dezvoltarea copiilor și cum le oferim încredere în sine? Unde se află echilibrul între tehnologie și procesul de învățare? Sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în conferința „Eu și Copilul”, în premieră la Palatul Culturii din Bistrița.

Stewo Năsăud face angajări! Se caută asistent manager, magazioner, facturist. NOI locuri de muncă, în Bistrița

STEWO Năsăud angajează asistent manager, magazioner, facturist și controlor calitate. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Casa EMA, TRANSMIXT Bistrița, GB Instaplan, BistriVET, CAR Bistrița Credit Plan sau Tinu House Art. Oferta completă, mai jos:  

Prezentare cu degustare: Agenția de Nunți Avramii prezintă noile meniuri pentru sezonul 2026 – 2027!

Așa cum știm cu toții, o nuntă de poveste începe cu o experiență culinară de neuitat!...