25.6 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 27, 2026

FOTO/VIDEO: Cortina a căzut peste Zilele Medievale – Bistrița revine din poveste în prezent

În perioada 20–22 iunie, Bistrița s-a întors în timp, retrăind farmecul secolului al XVI-lea. Orașul a găzduit Zilele Medievale în Cetatea Bistrița, un eveniment care a transformat pietonalul Liviu Rebreanu și Piața Centrală într-un tărâm de poveste, animat de cavaleri, domnițe și meșteșugari.

Timp de trei zile, începând de vineri, 20 iunie, și până duminică seara, 22 iunie, locuitorii și vizitatorii orașului s-au bucurat de spectacole medievale, parade, ateliere și reconstituiri istorice. Momentul culminant al serii a fost predarea simbolică a cheii “cetății Bistrița” viceprimarului Ștefania Stere, semn al încheierii sărbătorii și al întoarcerii orașului în prezent.

Seara s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare în Taverna Medievală, unde Menestrelii Veacului XXI au susținut o serie de concerte, alături de tinere talente bistrițene.

Zilele Medievale în Cetatea Bistrița au luat sfârșit în această seară. Sute de bistrițeni s-au strâns în centrul orașului pentru a se bucura de ultima seară adminrand atât spectacolul creat de domnițe, cavaleri și meșteșugari cât și de a admira și cumpăra de la târgul de mestesuguri.

“Au fost trei zile în care am visat, în care ne-am reîntors în trecut în care ne-am bucurat și am simțit un pic din atmosfera medievală. Vă mulțumim tuturor celor care sunteți alături de noi și ați venit de departe să ne ajutați să retrăim clipe minunate și să “ne jucăm “ alături de copii noștri, iar noi adulții să visăm la ce am fi putut fi. Așteptăm să se întâmple și la anul. Sunt convinsă ca am lăsat cheia pe mâini bune și a fost păstrată cu grijă și vă promitem ca până la anul cetatea va fi mai înfloritoare, frumoasă și primitoare”, a precizat viceprimarul Ștefania Stere.

 

Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan
Patrisia Moldovan este studentă în anul întâi la Facultatea de Știinte Politice, Administrative și ale Comunicării, specializarea Jurnalism și la Facultatea de Istorie si Filosofie, specializarea Studii de securitate - la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...