27.3 C
Bistrița
duminică, august 9, 2026

FOTO/VIDEO – Societatea de Concerte și-a celebrat primii 30 de ani de activitate culturală: „Istoria noastră este, în esență, comună. Am crescut împreună”

În 25 martie 1996 avea loc la Bistrița primul concert organizat de Societatea de Concerte Bistrița care aniversează azi 30 de ani de activitate. Concertul a fost susținut de Orchestra de Cameră a Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj și îl avea ca solist pe legendarul violonist Ștefan Ruha. Sala a fost arhiplină și entuziastă…

Momente emoționante, la Palatul Culturii, acolo unde Noua Orchestră Transilvană dirijată de Romeo Rîmbu a susținut un concert simfonic extraordinar. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea celor 30 de ani de activitate culturală a fundației Societatea de Concerte Bistrița.

Solişti au fost Cadmiel Boțac (pian) şi Claudiu Hontilă (vioară). Iar programul muzical a fost pe măsura aniversării. Melomanii din Bistrița care au umplut sala de concerte au ascultat Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 16 de Edvard Grieg și poemul simfonic op. 35 compus de Nikolai Rimsky-Korsakov – Sheherezada.

Și astă-seară, la Palatul Culturii are loc un concert coral de muzică sacră:

„În lumina Învierii”: Concert de muzică sacră, de Bunavestire, la Palatul Culturii din Bistrița

Cu prilejul aniversării, Societatea de Concerte Bistrița a transmis și un mesaj.

Am construit cu consecvență un spațiu în care cultura a devenit un mod de viață. Am dezvoltat programe culturale, producții proprii și parteneriate solide. Am organizat concerte, expoziții, întâlniri cu scriitori, spectacole de teatru, dans și proiecte educaționale. Împreună am pus Bistrița pe harta culturală a României.

La mijlocul anilor ’90, se resimțea absența unor instituții profesioniste de spectacol. Împreună cu un grup de concitadini dedicați culturii și artei, am pus bazele unui demers durabil în beneficiul comunității.

Din 1996 și până în prezent, Bistrița a devenit un reper cultural cu stagiuni muzicale permanente, festivaluri, tabere de creație, cursuri dedicate tinerilor și inițiative editoriale, care au conturat o instituție vie, recunoscută pentru rigoare și „bun gust”.

Istoria noastră este, în esență, una comună. Am crescut împreună — Fundația Societatea de Concerte și publicul nostru.

Suntem înconjurați de oameni care ne sunt alături de trei decenii. Generații de bunici, părinți și copii au descoperit frumusețea muzicii, artei plastice și poeziei. Cultura ne-a unit și am crescut o comunitate care a modelat identitatea orașului.

La aniversarea celor 30 de ani, vă suntem recunoscători. Mulțumim tuturor colaboratorilor care au făcut posibil acest parcurs: muzicieni, artiști, scriitori, actori, curatori.

Mulțumim partenerilor instituționali. Mulțumim sponsorilor și susținătorilor care au contribuit, de-a lungul timpului, la valoarea demersului nostru.

Mulțumim publicului nostru fidel, care, prin curiozitate și exigență, a dat sens fiecărui eveniment, fiecărui concert, fiecărui moment petrecut împreună.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: