20.7 C
Bistrița
vineri, mai 8, 2026

FOTO/VIDEO Emoție la TeraPlast Arena! Mii de bistrițeni, alături de fetele Gloriei la premiere și ultimul meci acasă

Echipa județului de handbal, CS Gloria 2018 Bistrița-Năsăud, a terminat meciurile de acasă din acest sezon cu o partidă jucată la TeraPlast Arena, începută la ora 17:00, contra CSM Târgu Jiu. Partida a fost câștigată la scor, iar mai apoi, echipa și familia” Gloriei a fost premiată de Federația Română de Handbal.

Partida jucată de la ora 17:00 contra CSM Târgu Jiu a avut un oarecare scor surpriză, chiar dacă diferența dintre cele două echipa la nivel de echipă, staff, condiții și buget este una de la cer la pământ. Târgu Jiu a fost, sezonul acesta, surpriza campionatului. Nou-promovata a avut victorii și rezultate notabile, peste așteptările tuturor.

Încă din prima repriză, bistrițencele nu au lăsat ca oltencele să ia avans, să creeze probleme sau să arate un handbal relaxat. Ba din contră, probabil din încărcătura creată, cu sala plină, medaliile de bronz la gât și cupele europene care urmează să vină, Bistrița a arătat un handbal de clasă și nu au lăsat nici măcar o secundă adversarul să preia „comanda” meciului.

La pauză, lucrurile deja puteau să fie clare. Gloria a înscris cât într-o partidă întreagă, adică 22 de goluri, iar oltencele 12. Cu diferența de 10 goluri, era o chestiune de timp până când se mai adaugă alte 3 puncte în clasament, acestea fiind de palmares. La pauză, lucrurile erau clare. Bistrița a „rezolvat” partida în care a înscris cele mai multe goluri și în care a avut cea mai mare diferență de scor.

De remarcat faptul că terenul a fost schimbat. Peste suprafața de joc a sălii a fost montat terenul albastru, un teren select, folosit de echipele care participă cu precădere în Champions League sau în competițiile internaționale ale naționalelor de handbal feminin și masculin.

Fetele de la Gloria, staff-ul, partenerii și echipa din spate a fost premiată. Bistrița a obținut cel de-al treilea loc de pe podium, o performanță care o egalează pe cea din 2019 în ceea ce privește Liga Florilor MOL.

La Bistrița urmează Cupa României Răureni, unde are ocazia să câștige trofeul chiar în fața fanilor. Primul meci din Final Four va fi jucat contra CSM Târgu Jiu, iar cel din finală cu câștigătoarea dintre HC Dunărea Brăila și CSM București. Semifinalele şi finala pentru trofeu se vor juca la Turneul Final Four, în 20-21 mai, la TeraPlast Arena.


foto: Adrian Moldovan

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...