2.9 C
Bistrița
miercuri, ianuarie 28, 2026

FOTO/VIDEO – FII REPORTER: Parcul Dendrologic Unirea, ajuns în mizerie după 3 ani de la punerea în folosință!

Un cititor Bistrițeanul.ro ne-a trimis mai multe imagini surprinse în Parcul Dendrologic Unirea, lăsat în paragină. „Priviți cum arată acum acest parc, în care aproape că nu mai intră nimeni pentru că buruienile te cuprind, pentru că nu se ocupă nimeni de mentenanța și de punerea în valoare a acestui loc” – spune acesta.

Parcul Dendrologic Unirea, la 3 kilometri de oraș, investiție care a fost realizată în 4-5 ani și care acum aproximativ 3 ani a fost pusă în funcțiune, având un scop recreativ, educativ, de care bistrițenii ar fi putut să se bucure.

Priviți cum arată acum acest parc, în care aproape că nu mai intră nimeni pentru că buruienile te cuprind, pentru că nu se ocupă nimeni de mentenanța și de punerea în valoare a acestui loc care ar putea reprezenta pentru elevi, pentru populația orașului, multe, multe activități eficiente, educative.

Păcat de banii alocați ca și de faptul că este atâta neglijență și atâta nepăsare față de investițiile folosite numai așa, să cheltuim banii. Atât poate România și Bistrița„, explică cititorul nostru.

Investiția, în valoare de 6,5 milioane de lei, a fost realizată din fonduri europene, în apropierea TeraPlast Arena. Mai multe detalii puteți afla de AICI.

Acesta ne-a trimis mai multe imagini surprinse în parcul din Unirea, pentru a ilustra cele spuse:

Nu este singurul bistrițean care reclamă starea deplorabilă a parcului. O altă cititoare ne-a trimis câteva imagini din Parcul Dendrologic – realizate la sfârșitul lunii iunie. „Pe atunci, erau lăsate și vacile să pască în voie. Intrau pe o poartă din spate”, ne-a explicat cititoarea.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. In fotografiile postate se vede ambrozie, cat cuprinde. Oare pentru Primaria Bistrita nu este aplicabila Legea 62/2018, modificata prin Legea 272/2023 care impune proprietarilor și administratorilor de terenuri să ia măsuri pentru prevenirea, combaterea și distrugerea buruienii ambrozia?
    Aceasta norma legala obligă la desfășurarea de lucrări de întreținere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte metode, în perioada de vegetație a plantei, cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an. Suntem in 28 iulie, conteaza o luna in plus la „valoarea” primariei Bistrita?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Škoda Octavia – o singură mașină, pentru toate rolurile tale. Pentru familie. Pentru business. Pentru fiecare zi

Sunt puține automobile care reușesc să bifeze atât de bine nevoile reale ale unui șofer modern: spațiu, confort, tehnologie, siguranță și eficiență. Škoda Octavia este exact acel model „bun la toate”, care se potrivește perfect atât în rutina de zi cu zi, cât și în drumurile lungi sau pentru business.

Crama JELNA caută bucătar cu personalitate: NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Crama JELNA angajează bucătar cu personalitate. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la Restaurant Almars - Il Gusto Mediterraneo, Sanovil, GB Instaplan, IPROEB sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos:  

Restaurantul Almars angajează Ospătar și ajutor bucătar. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud, la Stewo Plastic Prod

Restaurantul Almars - Il Gusto Mediterraneo angajează Ospătrar și ajutor bucătar. Stewo Plastic Prod Năsăud caută facturist, asistent manager și magazioner. NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Îndemânarea Construct, Sanovil, GB Instaplan sau RCB Electro. Oferta completă, mai jos: