5.4 C
Bistrița
sâmbătă, martie 21, 2026

FOTO/VIDEO – Incendiu puternic la Buduș! O femeie a făcut atac de panică

O casă din Buduș a fost cuprinsă azi-noapte de un incendiu. Intervenția pompierilor a durat peste patru ore, iar o femeie, care locuia în imobil, a suferit un atac de panică însoțit de lipotimie.

În cursul nopții, în intervalul orar 01:35 – 06:00, echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit, cu o suprafață de aproximativ 120 mp, care ardea generalizat la sosirea forțelor de intervenție – localitatea Buduș.

Operațiunile de localizare și lichidare a tuturor focarelor au durat aproape patru ore și jumătate, intervenția fiind una complexă, desfășurată în condiții dificile, din cauza intensității focului și a riscului de propagare.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Cele două persoane care locuiau în imobil — un bărbat și o femeie — au reușit să se evacueze pe cont propriu înainte de extinderea incendiului”, transmite ISU BN.

Femeia, în vârstă de 54 de ani, a suferit un atac de panică însoțit de lipotimie, primind îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului de prim ajutor SMURD, însă a refuzat transportul la spital.

„Pompierii au reușit limitarea incendiului, protejând gospodăriile învecinate aflate la doar câțiva metri distanță și prevenind extinderea flăcărilor către alte construcții.

Cauza probabilă a producerii incendiului este scurtcircuitul electric, urmând ca aceasta să fie stabilită cu exactitate în urma cercetărilor specifice”, a mai completat sursa citată.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud reamintește importanța verificării periodice a instalațiilor electrice și a utilizării acestora în condiții de siguranță, pentru prevenirea unor astfel de evenimente.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....