31.9 C
Bistrița
duminică, august 16, 2026

FOTO/VIDEO – Matei Vișniec, distins cu Premiul pentru Literatură al orașului Bistrița: „Nu, eu nu mănânc decât o floare pe zi!”

Am început să scriu poezie pentru a-mi crea un spațiu de libertate, și apoi pentru a intra într-un fel de rezistență culturală. Apoi am crezut că poezia poate fi subversivă. Că poate dărâma comunismul. Am crezut în poezie, și încă mai cred. Și voi scrie în continuare, chiar dacă barbaria nu poate fi oprită prin poezie…

Poezia este până la urmă o formă de libertate”, a mărturisit Matei Vișniec, la Palatul Culturii din Bistrița.

În cadrul festivalului internațional Poezia e la Bistrița – dramaturgul, scriitorul, poetul Matei Vișniec a primit Premiul pentru Literatură al municipiului Bistrița.

Foto @ Palatul Culturii Bistrita
Foto @ Palatul Culturii Bistrita

Este o distincție pe care au primit-o, în trecut, și Mircea Cărtărescu, Ioan Es. Pop, Ion Mureșan, Radu Vancu și Angela Marinescu.

Foto @ Palatul Culturii Bistrita

Pe scena Palatului Culturii, Matei Vișniec a evocat și figura poetului Nichita Stănescu. Poetul optzecist a primit din partea unei domnișoare, la o lansare de carte, o floare. „Tânăra își face loc prin mulțime, ajunge în fața poetului și îi întinde garoafa. Nichita uitându-se în ochii ei ia floarea, o bagă în gură și începe s-o mestece și o înghite. Ce a simțit domnișoara în acele monete – nu știu. Cred că a avut un moment de febrilitate interioară… Dar povestea nu se termină aici. Povestea se termină cu încă o tânără femeie care nu văzuse secvența dinainte și care, tot așa, își face loc prin mulțime și îi întinde lui Nichita Stănescu o altă garoafă… La care, poetul dă din cap și spune – Nu, mulțumesc, eu nu mănânc decât o floare pe zi…!

Asta ar fi definiția poetului. El mănâncă doar o floare pe zi… Dar noi, ceilalți ? Ce bine ar fi ca noi toți ceilalți să acordăm măcar cinci minute pe zi poeziei, frumosului…

Să mâncăm și noi o floare pe zi, oferind poeziei cinci minute pe zi. Citind, în orice zonă a lumii am fi, indiferent cât de grăbiți suntem – să deschidem în fiecare zi un volum și să citim din el un poem. Aceasta ar fi floarea pe care noi, publicul, ar fi bine s-o consumăm în fiecare zi…”, a mai spus Matei Vișniec.

Ieri dimineață, în curtea Muzeului Județean, Matei Vișniec a participat și la o întâlnire organizată de PEN România, moderată de Radu Vancu.

Aici scriitorul stabilit în Franța a vorbit despre parcursul său din România comunistă, despre intersecția cu teatrul absurd al lui Eugen Ionescu, despre percepția occidentalilor aupra comunismului, despre compromisuri și idiotul util.

Nu ratați programul de astăzi, al festivalului Poezia e la Bistrița.

SÂMBĂTĂ, 13 IULIE 2024

La Palatul Culturii Bistrița – 9:00 – 11:00 – Atelier de scriere creativă pentru liceeni (Sala Appassionata)

La Complexul Muzeal Județean Bistrița – Năsăud – de la 11:00 – DIALOG cu prozatorul Radu Pavel Gheo. Moderator: Nicoleta Munteanu

Palatul Culturii Bistrița – 18:00 – 20:00 Recital muzical: Șuba Tuba

LecturiIulian Fruntașu, Alejandro Simón Partal, Alexia Plăcintă, Ștefan Manasia, Cătălina Matei, Marta Eloy Cichocka, Răzvan Țupa, Teodora Coman, Radu Vancu

La Biserica Evanghelică, de la ora 18.00, Concert simfonic – Noua Orchestră Transilvană

Dirijor: Romeo Rîmbu; solist: Remus Rîmbu – vioară

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.