10 C
Bistrița
duminică, martie 29, 2026

FOTO/VIDEO – PERCHEZIȚII în Leșu: Braconaj, contrabandă, arme ilegale

O acțiune de amploare a avut loc astăzi în Leșu. Au fost 16 mandate de percheziție, iar 8 persoane, printre care și minori, au fost duse la audieri. E vorba de braconaj, contrabandă, arme ilegale…

Astăzi, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ BN, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, au pus în executare 16 mandate de percheziție domiciliară, în comuna Leșu.

Perchezițiile au vizat documentarea activității infracționale a 11 persoane, bănuite de comiterea mai multor infracțiuni la regimul armelor, respectiv:

  • braconaj cinegetic
  • nerespectarea regimului armelor și al munițiilor
  • contrabandă calificată
  • uz de armă fără drept
  • transportul vânatului provenit din braconaj
  • deținerea fără drept de articole pirotehnice, interzise publicului larg” se arată într-un comunicat remis prese e către IPJ BN.

Persoanele vizate în dosar, din 2024 și până în prezent, ar fi folosit arme letale deținute ilegal și legal la acțiuni de braconaj cinegetic, în județele Bistrița-Năsăud, Maramureș și Suceava.

Una dintre arme ar fi fost chiar introdusă ilegal pe teritoriul României. Mai mult, în urma activităților de braconaj, persoanele cercetate ar fi recoltat exemplare din specia cervidelor și vânat mic.

La percheziții, polițiștii au ridicat și indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor:

  • o armă letală cu glonț (ascunsă într-un tub de scurgere îngropat în pământ)
  • 3 arme neletale supuse autorizării
  • muniție de diferite calibre
  • trofee de vânat
  • 57 de kg de carne de vânat
  • articole pirotehnice interzise publicului larg
  • dispozitive de vedere pe timp de noapte și alte accesorii și bunuri de interes pentru cauză.

Polițiștii au pus în aplicare mandate de aducere cu privire la 8 bărbați cu vârste între 17 și 62 de ani, aceștia fiind conduși la sediul inspectoratului pentru audieri” au transmis reprezentanții IPJ BN.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud.

Cercetările în acest caz sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în vederea documentării cauzei sub toate aspectele.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală

Comunicat de presă: „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei”

Primăria Bistrița anunță semnarea contractului de finanțare nr. 477/19.03.2026 pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei, strada Rodnei nr.3, municipiul Bistrița”.

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...